Ghenadie Râbacov

Eu din români îmi trag sorgintea

M-am născut la 30 ianuarie 1981, în plină iarnă, când e ger de crapă pietrele, dintr-o mamă excepțională de origine română și un tată udmurt.

Bunica mea, Efrosinia Hoitu este originară din Hagimus, județul Tighina, unde și-a petrecut întreaga viață până la ultima suflare. Născută în timpul României Mari, în anul 1924, a trecut prin foc și sabie, fiind unicul membru al familiei care a supraviețuit în urma războiului și foametei organizate. Nu a avut și nu și-a dorit bogății, nu s-a plâns niciodată pe soarta grea, a învins orice lovitură cu demnitate și curaj. A fost un Om al cărui unic crez în viață a fost să facă bine și a avut o energie de sacrificiu, o energie proprie unei Românce adevărate, conștientă de rolul ei până la părăsirea acestei lumi. Unicul „păcat” pe care l-a avut a fost ura față de tot ce e sovietic, fiindcă regimul stalinist inuman i-a omorât fratele, stâlpul familiei, și a lipsit-o de mamă și alți frați și surori. Singura mângâiere am fost noi, copiii și nepoții. A știut să ne dojenească când greșeam, să ne aline și să ne învețe Școala Vieții. A avut o putere și o vitalitate de neclintit, totul făcea de una singură, repede și bine. Abia după 90 de ani, începuse să se cam văicărească că nu mai putea face totul singură.

Mămica mea Elena, o Româncuță adevărată, s-a născut în vremurile sovietice, a suportat nedreptatea, rusificarea și a luptat cu spălații pe creier, mai ales la sfârșitul anilor 90 ai secolului trecut, atunci când, pe ascuns și cu mare risc, le cultiva copilașilor de la grădinița din Tighina (Republica Moldova) dragostea față de limba română, alfabetul latin și tot ce este românesc.

Nu pot explica puternica și indisolubila legătură care există între mine și scumpa mea Mamă. Știu doar că ea e Îngerul meu păzitor în această lume și că numele meu este zi și noapte în rugile ei. Chipul ei firav, dar puternic, privirea ei blândă, în care citesc multele griji și nopți nedormite mă ghidează mereu spre căi ferite de primejdii și-mi dă noi forțe pentru a înfrunta dificultățile pe care mi le aruncă în cale destinul. Pe tronul averii ei stăm noi, eu și fratele meu. Pentru binele nostru și-ar da și ultima suflare, ar trece prin foc și sabie. E un sacrificiu de care nu poate fi în stare decât o Mamă. Cred că niciodată nu voi reuși să îi mulțumesc așa cum s-ar cuveni a mulțumi unui părinte. Mama este Eroina mea, fiindcă m-a învățat tot ceea ce este mai bun, m-a învățat să trăiesc, să creez, să fac bine fără a cere nimic în schimb, să mă ridic atunci când cad și să merg mai departe.

Tatăl meu Arcadie, originar din Regiunea Ural, Republica Udmurtia (Federația Rusă), va rămâne pentru mine cel care mă considera Fiul Mamei, căci o apăram încă de mic și îi certam pe toți care îndrăzneau s-o jignească cu ceva. Va rămâne un cititor înflăcărat și un amator al literaturii, care „înghițea” absolut orice se numea carte, având o rarisimă putere de concentrare și o extraordinară manieră de a asculta pe ceilalți. Va rămâne rusofonul unicat, naturalizat la maxim, care a învățat cu multă dragoste limba română și niciodată nu a vorbit cu noi în limba rusă. Va rămâne cetățeanul care, în anul de restriște 1992, a avut de suferit în urma conflictului armat de pe Nistru, visându-și zilnic moartea și militând pentru românism, pentru integritate și libertate.

De la bunică am învățat filosofia vieții și curajul de a înfrunta greutățile. Mămica mi-a transmis genetic sentimentul de prietenie față de oameni, dorința de a face lumea mai frumoasă și mai bună, idealul fericirii, simțul responsabilității și predilecția pentru meseria de profesor. De la tata, care nu mai e printre noi, am moștenit ochii migdalați de udmurt, am împrumutat gustul lecturii și puterea de a nu ceda în fața nedreptăților de tot felul.

Anul 2018 a venit cu schimbări radicale de ordin familial, profesional și politic care s-au tot perindat și m-au aruncat pe alte valuri. Am simțit nevoia de a schima ceva… Am spus la revedere Chişinăului, orașul tinereții mele, lăsând în urmă 20 de ani plini de realizări, care sunt și vor rămâne o parte din mine. Am decis să încep o nouă etapă a vieții, în alt oraș, cu alte planuri și noi așteptări, dar Acasă, în Țara mea România, unde respir aer pur românesc.

Oriunde mă va duce destinul, oamenii dragi, atât cei plecați într-o lume mai bună, cât și cei pe care îi am alături, noii prieteni ieșeni, sunt cea mai mare bogăție de pe pământ, ei îmi cântă existența și îmi conferă sensul pe această lume.

Sunt Român și vin dintr-o Familie de Unioniști, lucru cu care mă mândresc! Iar dacă ar fi să mă mai nasc o dată, tot Român aș vrea să fiu!

Arborele genealogic al familiei