Press "Enter" to skip to content

Eu din români îmi trag sorgintea

M-am născut în ianuarie, în plină iarnă, când e ger de crapă pietrele, dintr-o mamă excepțională de origine română și un tată udmurt.

Bunica mea Efrosinia este originară din satul Hagimus, județul Tighina, unde și-a petrecut întreaga viață până la ultima suflare. Născută în timpul României Mari, în anul 1924, a trecut prin foc și sabie, fiind unicul membru al familiei care a supraviețuit în urma războiului și foametei organizate. Nu a avut și nu și-a dorit bogății, nu s-a plâns niciodată pe soarta grea, a învins orice lovitură cu demnitate și curaj. A fost un Om al cărui unic crez în viață a fost să facă bine și a avut o energie de sacrificiu, o energie proprie unei Românce adevărate, conștientă de rolul ei până la părăsirea acestei lumi. Unicul „păcat” pe care l-a avut a fost ura față de tot ce e sovietic, fiindcă regimul stalinist inuman i-a omorât fratele, stâlpul familiei, și a lipsit-o de mamă și de alți frați și surori. Singura mângâiere am fost noi, copiii și nepoții. A știut să ne dojenească când greșeam, să ne aline și să ne învețe Școala Vieții. A avut o rezistență și o vitalitate de neclintit, totul făcea de una singură, repede și bine. Abia după 90 de ani, începuse să se cam văicărească că nu le reușește pe toate și că puterile o lasă.

Mămica mea Elena s-a născut în vremurile sovietice, a suportat nedreptatea, rusificarea și a luptat cu spălații pe creier, mai ales la sfârșitul anilor ’90 ai secolului trecut, atunci când, pe ascuns și cu mare risc, le cultiva copilașilor de la grădinița din Tighina dragostea față de limba română, alfabetul latin și tot ce este românesc.

Nu pot explica neclintita și indisolubila legătură care există între mine și scumpa mea Mamă. Știu doar că ea e Îngerul meu păzitor în această lume și că numele meu este zi și noapte în rugile ei. Chipul ei firav, dar puternic, privirea ei blândă, în care citesc multele griji și nopți nedormite, mă ghidează mereu spre căi ferite de primejdii și-mi dau noi forțe pentru a înfrunta dificultățile pe care mi le aruncă în cale destinul. Pe tronul averii ei stăm noi, eu și fratele meu. Pentru binele nostru și-ar da viața. E un sacrificiu de care nu poate fi în stare decât o Mamă. Cred că niciodată nu voi reuși să îi mulțumesc așa cum s-ar cuveni a mulțumi unui părinte. Mama este Eroina mea, fiindcă m-a învățat tot ceea ce este mai bun, m-a învățat să trăiesc, să creez, să fac bine fără a cere nimic în schimb, să mă ridic atunci când cad și să merg mai departe.

Tatăl meu Arcadie, originar din Regiunea Ural, Republica Udmurtia (Federația Rusă), va rămâne pentru mine cel care mă considera Fiul Mamei, căci o apăram încă de mic și îi certam pe toți care îndrăzneau s-o jignească cu ceva. Va rămâne un cititor înflăcărat și un amator al literaturii care „înghițea” absolut orice se numea carte, având o rarisimă putere de concentrare și o extraordinară manieră de a asculta pe ceilalți. Va rămâne rusofonul unicat, naturalizat la maximum, care a învățat cu multă dragoste limba română și niciodată nu a vorbit cu noi în limba rusă. Va rămâne cetățeanul care, în anul de restriște 1992, a avut de suferit în urma conflictului armat de pe Nistru, visându-și zilnic moartea și militând pentru românism, pentru integritate și libertate.

De la bunică am învățat filosofia vieții și curajul de a înfrunta greutățile. Mămica mi-a transmis genetic sentimentul de prietenie față de oameni, dorința de a face lumea mai frumoasă și mai bună, idealul fericirii, simțul responsabilității, tăria de a nu ceda în fața nedreptăților de tot felul și predilecția pentru meseria de profesor. De la tata, care nu mai e printre noi, am moștenit ochii migdalați de udmurt și am împrumutat gustul lecturii și respectul fată de alte națiuni și culturi.