Educatie,  Opinii,  Unirea

Eșecul civilizator al elitelor în contextul inextricabilei Planete Moldova

În ultima vreme s-au cam înmulțit „prietenii” mei de pe Facebook, îngrijorați în fel și chip de binele și confortul meu spiritual. Ba chiar am parte și de niște sfaturi unice, „prețioase”, pur „prietenești”, referitoare la educația politică și învățământ. Tot mai multe aluzii că aș fi PREA unionist, că ar trebui să mai las din înflăcărare și să nu uit că într-o instituție de învățământ nu se face politică. Adică, din punctul de vedere statalist al unora și din perspectivă moldovenistă, condimentată cu moștenita frică față de șef, o școală nu are nicio treabă cu Declarațiile de Unire care prind rădăcini adânci nu doar de la Nistru pân-la Tisa, ci și în toate colțurile lumii unde se respiră românește. De ce instituțiile ar trebui să adere la mișcarea unionistă? Cică misiunea lor este de a oferi studii de calitate, nu de a fi parte la varii jocuri politice! Și la capitolul calitate avem ce scrie și polemiza, însă nu voi obosi ochii cititorilor cu digresiuni și detalii ce țin strict de mediul academic.

Voi începe prin a spune că „a fi unionist” și „a cere Unirea” reprezintă o stare de spirit absolut firească și sănătoasă, o normalitate, o recunoaștere a unui adevăr istoric care a fost schilodit, și nicidecum instigare la conflict interetnic, propagandă politică sau publicitate electorală!

Oricât de dârji ar fi unii în materie de patriotism și independență statală, trebuie să înțeleagă, că pentru o dezvoltare permanentă și solidă a societății, civilizației, culturii, politicului, și a umanității în ansamblu, este nevoie de un fundament educațional multiaspectual indistructibil. Or, așa cum afrima Immanuel Kant, „buna educație e tocmai izvorul din care iese tot binele în lume”. Absenteismul cadrelor didactice, a căror voce în mod normal ar trebui să fie una decisivă și care realmente ar putea schimba situația din mutilata societate în care existăm, este unul dezolant și strigător la cer. În opinia mea, Școala, instituția prin care ne definim și fără de care nu putem avea identitate și individualitate, trebuie revigorată, reînviată. A venit timpul ca oamenii de creație, profesorii, părinții, elevii, studenții să lupte pentru o Țară reîntregită, ajutând Măria Sa Cartea să-și revendice și reconfirme rolul de Fortăreață a cunoașterii și culturii. În caz contrar, suntem sortiți pieirii, fiindcă „istoria își bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se”, zicea Nicolae Iorga.

Nu aduc critici sistemului de învățământ actual din care până mai recent am făcut și eu parte, nu îmi permit să mă pronunț asupra faptului dacă sistemul în sine este bun sau greșit. Însă mă întreb dacă sistemul de educație și formare profesională, trecut prin zeci de reforme și optimizări, este adecvat societății în care e integrat, contextului socio-economic, conexiunilor generate de fenomenele de globalizare și internaționalizare? Mai mult decât atât, o educație de calitate, cum obișnuiesc să accentueze unii, trebuie să anticipeze contextul soci(et)al și economic cu peste 20 de ani. Nu în zadar se spune „Cum arată școala azi, așa va arăta societate de mâine”! A te opune contrucției unui sistem educațional unic românesc, cu deschideri în spațiul valoric european și mondial, înseamnă a încremeni fățiș educația în tiparele sovietismului și statalismului inert.

De la 1990 încoace, moldovenii, pururi certați cu cartea, și-au mânzgâlit îndependența, însă nu prea au știut ce să facă cu ea. Această independență răsuflată și ridicolă se datorează și lipsei crase de spirit civic. Prea mic e numărul moldovenilor care își cunosc drepturile și îndatoririle civice. Ei s-au deprins cu un tătucă în fruntea țării, căruia îi încredințează orbește deplina putere și dreptul de dominație, revendicate prin asigurarea norodul cu pâine ieftină și multă în kilă, pace și liniște! Moldovanul, până și cel trecut prin coridoare sau băncile universității, nu-i pretențios deloc și nici nu are chef să se implice prea tare în viața socială, deoarece nu are cu ce și pentru ce! Ar fi greșit să declarăm că în RM nu se investește în educație! Ba da, se investește, însă nu și cu folos!

În școală nu se face politică… Da, Domnilor, dar nu este de datoria morală a Școlii să inculce tinerilor valorile și idealurile naționale? Promovarea și activismul teafăr întru prosperarea românismului nu are nicio conotație politică. Avem mari carențe și extrem de multă superficialitate și nepăsare în ceea ce privește educația politică a moldovenilor, anume pentru că ministerele de resort, școala și familia nu și-au făcut temele pentru acasă. Lacunele din sistemul nostru educativ se reflectă și în această direcție. De aceea, semnarea Declarațiilor de Unire este un pas spre recunoașterea greșelilor din trecut și revenirea la libertate și prosperare. Școala a început a face politică imediat după dezmembrarea României Mari, injectând non-stop virusul sovietic și ideologia comunistă în mintea oamenilor. Atunci când picai un examen sau luai o notă mai joasă doar pentru faptul că nu ai citat ce-și doreau unii din „genialele” lucrări aberante ale lui Lenin, când erai urmărit, persecutat și chiar pedepsit pentru gândirea anti-sovietică și neafilierea la partid – aia era politică în școală! Să nu confundăm lucrurile! De altfel, sechelele acelui regim mai funcționează și astăzi! Paradoxal, nu? Oare se poate considera apolitică și imparțială o instituție care permite și chiar contribuie nemijlocit la demisionarea din funcții cheie ale unor personalități notorii, de rezonanță europeană, coloși care au înscris cei mai glorioși ani în istoria acesteia și pentru care meritocrația și calitatea au fost prioritare pe absolut toate dimensiunile? Putem numi apolitism și academism urmărirea postărilor și a comentariilor de pe Facebook ale foștilor sau actualilor angajați? Are instituția respectivă o echipă integră și onestă, cu personal ce nu a dat dovadă decât de complicitate, indiferență totală și reacție ZERO la cele întâmplate? După mine, schimbarea culorilor politice peste noapte, într-o școală în care mereu a existat loc pentru idealuri și oameni de valoare, indiferent de viziunile lor politice, este un act de lașitate, lingușire pentru binele personal și trădare colegială la pachet!

În RM „puterea” unui conducător și al unui centru care pretinde a fi academic se rezumă la politica struțului, frică, cedare în fața presiunilor, necinstire a înaintașilor, nedeterminare și uitare. A fi unionist este o onoare, nu o crimă, iar prestația unui Dascăl nu se evaluează după haina politică pe care și-a ales-o!

În Occident, în oricare stat civilizat, într-o instituție de învățământ care se respectă, asemenea acțiune conspiraționistă nu ar fi fost permisă cu nici un preț.

Habar n-am cât și în ce măsură se face politică în școlile din RM, însă rezultatul nu se vede. Mai degrabă se face trăncăneală politică, cu care suntem obișnuiți. Nu au loc discuții despre faptele politice, despre valorile într-o societate, despre rolul statului, despre progres, ordine socială, tradiții și românism. Majoritatea partidelor nu sunt laboratoare de idei, cum ar trebui să fie. Unele instituții de învățământ încetează a crea și a produce, odată cu politizarea acestora prin presiuni și lipsă de verticalitate, iar formatul activităților fie îndeamnă la pugilat și demotivare, fie încurajează lingușealea – scara spre ascensiune în piramida grandomaniei și lepădării de sine (nu în sens religios!), pe care o aleg cei lipsiți de personalitate.

Deși vorbim mult despre politică, deși analiștii apar ca ciupercile după ploaie, rămânem o societate de simpli consumatori, de netrebnici cu spirit civic și național amorțit.

 

ÎN FINAL, răspunsul la întrebarea întrebătoare a pugiliștilor din „educația fără politică”: Unirea prin educație ar remodela societatea, formând Oameni, educați de mici să fie autonomi și cu adevărat independenți, educați să conclucreze cu cei din jur și să obțină rezultate prin muncă asiduă. Anume colaborarea, și nu supunerea, cere egalitate, respect și toleranță, nu de dependență, ci de sinergie! Unirea ne-ar scoate pe veci din malaxorul prostiei și al mediocrității, ar extirpa sindromul moldovenismului, oferindu-ne instrumentele necesare pentru a ne bucura de libertate, siguranță și securitate.

După 26 de ani de pseudo-independență, în care am însușit doar libertatea de a distruge, în plin proces de falimentare a proiectului statalist RM, a venit clipa în care suntem obligați să ne luăm soarta în mâini și să ne autoeducăm.

Unirea înseamnă învățământ de calitate, trai decent, independență, colaborare, securitate! Unirea înseamnă libertate! Libertatea cere conștiință, iar consțiința se educă, inclusiv în școli!

„Școala va fi școală când omul va fi om și statul va fi stat” (Mihai Eminescu). Republica Moldova nu este stat! Prin urmare atât timp cât suntem rupți din trupul Țării-Mamă, nici noi nu suntem oameni!