Reîntregirea națiunii românești – cel mai mare omagiu care poate fi adus lui Eminescu

Astăzi, Românii din întreaga lume marchează Ziua Culturii Naționale. La 15 ianuarie 1850, literatura românească și cea universală a căpătat un Geniu, a cărui operă măreață este mai actuală ca oricând, spulberă orice suspiciune referitoare la originea românismului și învinge timpul.

Exponent al unei națiuni lipsite de orice apucături hidoase și defăimătoare, Eminescu a dus o luptă acerbă pentru puritarea limbii române și a pus cărămizile limbii poetice românești, o limbă „unică în Europa, care n-are, propriu vorbind, dialecte”. În Timpul din 13 ianuarie 1978, marele Poet scria: „Pe-o intindere de pamânt atât de mare, despărțiți de munți și fluvii, românii vorbesc o singură limbă (…). Dacă coloniștii ar fi fost străini, ei n-ar fi putut vorbi decât limba latină clasică. În limba română se găsesc însă tocmai elementele unei latinități arhaice…” Un an mai târziu, Eminescu afirma, cu mult curaj, că „Limba română, la sine acasă e o împărăteasă bogată cărei multe popoare i-au plătit bani în metal de aur, pe când ea pare a nu fi dat nimănui nimic. A o dezbrăca de averile pe care ea (…) le-a adunat, în mai bine de o mie de ani, înseamnă a face din ea împărăteasă cerșetoare”. Aceste slove rostite de Luceafărul poporului român sunt mai mult decât actuale, fiindcă călăii aflați azi la conducere se tot silesc să ne dezbrace limba de podoabele ei aurite și să o îmbrace în straie de cenusăreasă, pentru a o desprinde din albia adevărului istoric și științific.

A curs multă cerneală pe acest subiect și probabil va mai curge. Mai puțin s-a scris despre opera publicistică a lui Eminescu, timp îndelungat trecută sub tăcere, interzisă și totalmente cenzurată.

„Botezat” de Constantin Noica drept „omul deplin al culturii românești”, M. Eminescu a fost nu doar Poetul nepereche, ci și gazetarul care știa să scoată adevărul la suprafață și să lupte pentru viitorul și binele națiunii, a urât guvernanții fabricanți de palavre, uzurpatorii și demagogii. A acționat asemenea unui Mesia, încercând cu orice forță să înlăture tumoarea canceroasă din societatea românească de atunci. Activitatea sa de jurnalist îl făcea periculos, fiindcă avea pârghiile necesare pentru a demasca nerozia și corupția politicienilor. Deranja nu doar prin ceea ce scria, ci mai ales prin faptul că era puternic, bine ancorat în realitatea socială și politică a vremurilor zbuciumate în care a trăit.

Mihai Eminescu, cea mai importantă voce a românilor de pretutindeni, a fost un unionist convins și un dușman al celor ce distrug seminția românească. Numele lui este gravat cu litere de aur în Marea Carte a Unirii.

Curentul unionist s-a afirmat plenar în sec. al XIX-lea, secolul naționalităților. Acum, în sec. al XXI-lea, mai mult ca oricând, să stăm treji! A venit timpul să ne trezim din somnul letargic și să gonim viforul negru ce planează deasupra noastră. Nu mai putem merge cu ochii închiși, în beznă, declarându-ne (in)dependenți și (im)potenți. A venit timpul să ne debarasăm de sindromul sclaviei. A venit timpul să spunem adio maladiei noastre seculare, cea mioritică a discordiei, și să ne molipsim de nebunia eminesciană, o nebunie sănătoasă, cea a demnității naționale. Protagoniștii trebuie să fim noi, românii din micul „stat” pe nume Republica Moldova, fiindcă suntem cei mai expuși pericolului. Doar uniți cu Patria-Mamă putem supraviețui și dăinui în istorie! A venit timpul să abandonăm mentalitatea de turmă și să gândim cu propria noastră minte. Așadar, să ne croim o altă soartă! Acum ori niciodată!

Cel mai frumos și merituos omagiu pe care l-am putea aduce astăzi lui Eminescu este reîntregirea neamului românesc și păstrarea cu sfințenie a Limbii Române.

Eminescu a iubit și binecuvântat poporul român, considerând că „UNIT și RIDICAT, prin INSTRUCȚIE, ar fi apt să se afle în fruntea culturii spirituale a umanității”, iar „limba sa este atât de armonioasa și bogată că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe pământ”. Mă întreb dacă avem suficientă INSTRUCȚIE, suficentă DRAGOSTE DE CARTE și suficient DISCERNĂMÂNT pentru a ne înscrie în rândul popoarelor culte?!

La cât s-a sacrificat pentru neamul său și pentru limba pe care o vorbim, cel mai mare omagiu adus lui Eminescu poate fi doar reîntregirea națiunii românești și revenirea la sânul Țării-Mamă, România!

De avem sau nu dreptate

Eminescu să ne judece!