Press "Enter" to skip to content

Eminescu și… „Tu-i neamul nevoii!”

Odată în an, indiferent de culoare și orientare, politicienii și granzii culturii se înghesuie la bustul lui Eminescu, fie pentru a depune flori cu miros de ipocrizie, fie pentru a-și mai aminti câte un poem al celui care a fost Luceafărul literaturii române. Prea puțini sunt cei care vin la el cu inimă curată.

Detestat, atacat, cenzurat și astăzi chiar de mulți dintre cei care i se închină fățarnic, Mihai Eminescu a fost, este și va rămâne Poetul-nepereche și simbolul imaculat al românismului și unității naționale, atâta vreme cât limba română va fi vie. Faptul că a fost defăimat și lichidat civil prin lansarea zvonului nebuniei inexplicabile, prin falsul diagnostic de alcoolism și sifilis, prin incriminări de antisemitism și xenofobie și alte „păcate” inventate de nulitățile politice ale vremii, demonstrează puterea inebranlabilă a marelui Intelectual. Prea mult adevăr ieșea la iveală, de aceea Eminescu trebuia paralizat, oprit, otrăvit, pentru a nu mai publica în ziarele epocii. Aceasta i-a fost răsplata pentru sângele-i românesc nepătat și curajul debordant. Vitalitatea excepțională a operei eminesciene e tradusă și prin frica unora de a rosti, chiar și după aproape 130 de la trecerea în eternitate a „Dumnezeului poeziei”, sfintele slove Suntem români și punctum!

Astăzi, 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, mă întreb ce-ar face Eminescu dacă ar învia? Cu siguranță ne-ar judeca! Ar muri din nou de jale, suferință și regrete… Ar deplânge blestemata soartă a neamului românesc, a basarabenilor scindați în tabere de tot soiul, lipsiți de vlagă și demnitate. Ar sângera văzând cum ne vindem pe doi galbeni doar pentru a obține un locșor mai călduț, alegând calea lepădării de mamă și de tată. Ar rămâne cu inima sfâșiată dacă ar asista la izgonirea intelectualilor integri din societatea bolnavă de azi, căci cine cunoaște mai bine cât de incomozi sunt intelectualii dacă nu însuși Marele Eminescu. Ar vărsa lacrimi amare dacă ar auzi ce română vorbim – o limbă stâlcită, plină de cuvinte străine, inventate, distrugătoare.

Decât ne-am îmbulzi cu flori la busturi și monumente, mai bine am respecta și am vorbi corect limba pe care Eminescu ne-a lăsat-o moștenire, mai bine am lupta pentru reîntregirea națiunii și am dezrădăcina pe vecie grohăitul patetic și delirant de pe la tribune, îmbibat cu statalism moldovenist, bălăcitul în noroiul minciunii și pofta neistovită de putere și adulare.

Dar oare moldovenii sunt temerari și suficient de onești pentru a-și face dreptate? Nu! Mai degrabă aduc pocloane unei guvernări prizărite și imorale, mai degrabă preferă să sărăcească material, cultural și spiritual și să se stingă de mulțimea greutăților, că… vorba aia „capul plecat, …”

Eh… Tu-i neamul nevoii!