Ghenadie Râbacov

Educația în Republica Moldova, la un pas de colaps total

Educația zidește punți ce unesc trecutul cu prezentul și prezentul cu viitorul. Educația ne face Oameni. Fiecare cuvânt învățat și rostit, fiecare lecție de școală sau de viață ne completează și ne definește ca personalitate.

Într-un stat sănătos și prosper, educația este cea mai puternică armă, este criteriul-cheie după care suntem judecați și care ne oferă o „etichetă” în societate. Nu e și cazul teritoriului din stânga Prutului, unde educația a devenit Cenușăreasa tuturor guvernărilor, restanțieră cronică și repetenta strangulată și pusă la zid. Acest colț de Românie, botezat Republica Moldova, se află în lipsă cvasitotală de hrană spirituală și trece printr-o profundă criză culturală, civilizațională și comunicațională. Aici nu există discernământ între bine și rău, între alb și negru. Totul este dual și duplicitar. Alegerea, de fiecare dată, e una de mijloc: un gri distrugător.

Un profesor bun a devenit o raritate, iar profesionalismul e pe cale de dispariție. S-a volatilizat acea creație divină pentru care Școala era altarul în jurul căruia toți se adunau pentru a primi binecuvântare în a păși nu doar pe drumul Cărții, dar și pe cel al Vieții. De fapt, să fim sinceri, moldovenii niciodată nu s-au tras la carte. Știu, unora le dau cu sare în ochi când amintesc de spusele lui Dimitrie Cantemir, care afirma că „moldovenii nu numai că nu iubesc învățătura, dar aproape toți o urăsc”. Educația nu a fost o prioritate nici pentru politicieni și nici măcar pentru familiile din RM.

Toate patetismele referitoare la „învățământul de calitate”, „viitorul tinerilor”, „societatea cunoașterii”, „centrare pe student /elev și competente”, „reforme” și acțiuni prin care „creștem Moldova” nu sunt decât niște artificii retorice, al căror cinism e comparabil cu cel al pomenilor electorale și promisiuni fantastice de majorare a salariilor. Ne-am tot obișnuit cu vorbe dulci, asezonate cu hrișcă și cârnăciori, care nu spun nimic, dar bucură urechea și stomacul. Dincolo de ele, învățământul de toate nivelele falimentează și degradează amețitor de la un an la altul. Birocrația excesivă, politizarea, corupția, subsalarizarea cadrelor didactice – sunt doar câteva realități dure ale școlii de astăzi. Părinții se plâng pe condițiile mizere, profesorii ridică din umeri și se tem de șefi, iar tinerii își construiesc un viitor mai bun în alte țări. Fiecare consideră că nu poartă nicio vină, nimeni nu face nimic, tot interesul e focalizat pe propria supraviețuire, iar buboiul iată iată se sparge și nu poate fi lichidat printr-un simplu ucaz guvernamental.

Cunosc bine sistemul educațional din RM. Am consacrat 15 ani de viață meseriei de Dascăl. Am ales să fac asta din plăcere și vocație. Mi-am dorit să ajut tinerii și, din naivitate, să schimb lumea în care trăiesc.

Nu vreau să fiu rău, dar ceea cea se întâmplă astăzi, după mine, este la un pas de colaps total. Cine este de vină? Toți! de la vlădică la opincă! Miniștrii, care s-au perindat pe la Educație, Cultură și Cercetare și au distrus totul. Fie nu au fost în stare să învingă edemul sistemic, fie au fost din start niște incompetenți. Profesorii, mulți dintre ei slab pregătiți, care stau sub imperativul și rutina programelor stufoase și a planurilor-cadru defectuoase, care se mulțumesc cu niște diplome aruncate ici colo, concerte și buchete de flori, de altfel decontate din lefurile lor. Părinții, care nu investesc suficient în educația copiilor și consideră că doar banul îi face oameni. Elevii, care nu mai iau în serios școala, care nu mai pun preț nici măcar pe notele din ce în ce mai des cerșite. Vina este a tuturor celor care nu au curajul să ceară Unirea, unica salvare a cetățenilor chinuiți care se zbat ca peștele pe uscat într-un stat inexistent.

Mă închin în fața colegilor care luptă, care nu tac, care își cunosc drepturile și înțeleg că adevărata forță sunt ei. Există pedagogi de excepție, însă, cu siguranță, vor pleca și cei care au mai rămas. La un moment dat vor ceda. Un intelectual nu poate suporta o asemenea bătaie de joc. Tinerii calificați se gândesc să renunțe la profesie, fiindcă nu mai au pe cine lumina și se autodistrug. Mințile luminate preferă să muncească pentru binele altor țări, unde sunt apreciați și respectați.

Tot ce este bun nu ia naștere prin nicio mutație genetică, dar se formează în timp, pe parcursul întregii vieți. Așa se formează și un profesor. În anii mei de școală și în modesta mea experiență, am cunoscut destui Dascăli care cu toată certitudinea pot fi incluși în comorile de aur ale Țării. Acestor distinse personalități le datorez ceea ce sunt astăzi. Numele lor vor rămâne scrise în cartea vieții mele, iar chipurile lor vor fi mereu icoane ce deschid uși și ferestre, flori ce niciodată nu ofilesc, ramuri care mereu dau mugurași, prieteni care au răspuns la orice întrebare și pur și simplu Oameni.

Astăzi este Ziua mondială a Educației. Cu acest prilej, îmi felicit toți colegii, urându-le multă sănătate, ani lungi, bunăstare familiilor, putere de a continua lucrul pe care îl fac cu atâta har și dăruire.

La mulți ani înfloritori, dragi prieteni!

1 comentariu publicat

  1. De acrd intru tot dl Ghenadie Ribacov.Nu va cunosc personal dar din cele citite distribui pritenilor virtuali acest mesaj care m-a miscat emotional.Cu referire la educatie era bine de mentionat dezbinarea principalul factor de a intuneca si manipula un popor,pentru ca ne tot spuneau sus pusii ca penrtu voi se gindeste sefu voi munciti. Felicitari tuturor dascalilor prntru munca asidua pe tarimul pedagojic sanatate muuuuulta rabdare si vointa.

Comentariile sunt închise.