Press "Enter" to skip to content

Dragă societate, nu mai lovi în Dascăli!

De Ziua mondială a Educației, sărbătorită la 5 octombrie, întreaga societate își exprimă recunoștința față de Dascăli, cei care zi de zi ostenesc la crearea unei lumi mai bune, fac cunoscut necunoscutul, îndrumă pași și construiesc destine, spulberă neguri, seamănă carte peste semințele ce stau să-ncolțească și luptă neîncetat cu vicistitudini și nedreptăți. Fiecare, de la mic la mare, încearcă să-și etaleze dragostea și stima față de profesor. Se recită versuri, se interpretează cântece, iar mesajele de felicitare curg gârlă. Mulți o fac din interes, alții pentru că noblesse oblige, și doar puțini o fac din toată inima, spunând cu adevărat ceea ce cred și simt pentru un cadru didactic.

În celelalte zile, lovim în profesori așa cum ne trece prin minte, în mod deschis, fără nicio jenă și fără niciun dram de remușcare, transformându-i în Cenușărese a căror „sfântă datorie” este să satisfacă mofturile oricui. Și nimeni nu poartă răspundere pentru cele spuse.

Văd tot mai mulți internauți care-și arogă drepturi de mari experți în ale educației, care habar n-au cum se predă o lecție și ce semnifică dialogul profesor – elev, care acționează în afara valorilor și idealurilor, în schimb sunt gata să vină să-ți arunce în față setul lor de recomandări pentru o educație „mai bună”.

Mă „împiedic” de sute de comentarii pe rețele sociale în care oamenii își varsă veninul și frustrările și învinuiesc școala de absolut toate relele. Sunt comentarii care ucid, care taie aripi, care distrug.

Văd tot mai mulți părinți nemulțumiți, care critică și apostrofează profesorii, care se ceartă cu ei, mai ales dacă este de față și copilul.

Dragă societate, încetează să mai lovești în Dascăli! Nu-i mai trata ca pe niște nimeni fiindcă această lovitură, mai devreme sau mai târziu, se va întoarce impotriva ta! Nu le mai demonstra celor din jur că profesorul nu are nicio autoritate, nu le mai da lecții profesorilor, ci înțelege că a proteja tinerii înseamnă a susține Școala și cadrele didactice, a conlucra cu ele. Nu mai pune pe tron anti-valori! Nu te alimenta cu iluzia că un profesor este obligat să-i pună în traista copiilor tăi absolut totul de ce ei vor avea nevoie în viață! Copiii trebuie educați în primul rând acasă, iar profesorul vine să completeze această lucrare și nicidecum să o conducă cap coadă. Responsabilitea în ceea ce privește prezentul și viitorul unui copil trebuie să fie una colectivă și asumată, în niciun caz una de învinuire reciprocă sau de pasare a obligațiunilor.

De ce noi, cadrele didactice, nu ne permitem să învățăm un bucătar-șef cum se pregătește un tort, un șofer cum să schimbe niște piese la un automobil, un medic cum să facă o intervenție chirugicală, un jurnalist cum să scrie o știre sau un părinte cum să-și crească și să-și educe copilul? Pentru că știm cum se învață o meserie și pentru că avem încredere în fiecare specialist căruia în cerem ajutor atunci când e cazul. Și de ce oricine are impertinența să învețe un profesor cum ar trebui să-și înceapă sau să-și încheie lecția, ce ar trebui să le dea ca temă pentru acasă, ce note ar trebui să pună și în baza căror criterii, cum să acționeze în cazul unui conflict și multe altele?! Din păcate, internetul nu mai e o sursă de informare complementară, ci principalul concurent al unui cadru didactic. Online-ul mai e și principala sursă de ponegrire și defăimare. De ce n-am prinde momentul „potrivit” pentru a filma un profesor și a posta videouri cu el pe social media?! Doar se poate. Trăim în așa-zisa libertate. A vrai dire, trăim în libertinism cras. Deoarece libertatea înseamnă discernământ și bun simț. Libertatea nu înseamnă a-ți bate joc de alții și a arăta altora cât ești de „deștept” în a lua peste picior și a ataca cu cuvântul (deseori ortografiat greșit!). Libertatea are niște limite, trasate de un comportament civilizat, cultură și civilizație interioară.

Am ales să fim profesori pentru că nu suntem indiferenți la ceea ce se întâmplă într-o societate, pentru că ne pasă, pentru că iubim copiii. Nimeni nu ne-a învățat cum să devenim dascăli, dar fiecare dintre noi a avut niște modele. Restul a venit cu timpul. Am deprins meseria din mers, ne-am descoperit vocația. Totul a început în momentul în care am pus pentru prima oară piciorul în sala de clasă. Nimeni dintre noi nu a făcut această alegere cu gândul la conturi în bancă sau la afaceri profitabile. Cu toate acestea, societatea a avut grijă să ne eticheteze și să ne plaseze în centrul corupției astfel încât frumosul buchet de flori de cândva a devenit act de abatere de la moralitate. Toată averea pe care o are un Dascăl este biblioteca sa, cunoștințele și experiențele acumulate și zeci de generații de discipoli.

Unicul mesaj pe care-l vreau din partea societății în aceste zile este unul de tăcere, de reflecție. Îmi doresc ca Școala să fie lăsată să-și facă treaba în liniște.

Dragă societate, elevii sunt în centrul universului nostru. Ne gândim la ei începând cu prima oră a dimineții și până când mergem la culcare. Concepem lecțiile în așa fel încât să-i facem pe tineri să înțeleagă informația mai ușor, să o poată aplica în viața reală, să învețe de plăcere și să reușească la examene. Informația și bunăvoința cu care venim în fața învățăceilor este tot ceea ce avem mai bun în noi. Cred că merităm un minim respect și încredere. Cel puțin mai multă încredere decât în spațiul online, fiindcă mintea și inima unui profesor este ca și cum ai avea mii de ferestre deschise într-o pagină de internet.