Doamna Monica Babuc, opriți politizarea instituțiilor de învățământ din Republica Moldova!

Educația, „cea mai puternică armă care poate schimba lumea”, așa cum afirma legendarul Nelson Mandela, reprezintă elementul de bază care stă la temelia dezvoltării și progresului unei societăți sănătoase. De ea depinde prezentul și viitorul nu doar al națiunilor, ci și al omenirii.

În era Edelweiss-ului și dodonismului moldovenesc, sistemul educațional este în derivă, confruntându-se cu o penurie enormă de resursă umană. Cu toate acestea, cine e PD-ist sau dodonist e din generația „cu stea în frunte”. Foarte mulți nu îndrăznesc să spună ce se întâmplă în școli, le este frică sau tremură în fața directorilor, sunt membri de partid și fie le convine dezastrul sistemic fie trag foloase din toată debandada implementată cu mult cap și cu puțină inteligență. Eu sunt mai curajos și îndrăznesc să mă adresez chiar Doamnei Monica Babuc, Ministru al Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, o doamnă pe care, indiferent de culoarea politică și partidul pe care îl reprezentă, am apreciat-o. Cât timp s-a aflat în fruntea Culturii a fost un ministru activ, carismatic și destul de prolific, cu multă inițiativă, a știut să întoarcă în scurt timp tradițiile românești acasă. Astăzi, când deține și hățurile Educației, am o singură întrebare și un reproș: De ce permite și încurajează politizarea instituțiilor de învățământ din Republica Moldova?

Stimată Doamnă Ministru, în cadrul unui interviu acordat pentru Sputnik.md în luna februarie, ați făcut un șir de pronosticuri în materie de educație, cultură și cercetare, afirmând că anul 2018 va fi unul al reformelor (nu prea ați pomenit de Centenarul Unirii și înțeleg de ce!), că munciți în direcția îmbunătățirii calității predării, că veți redeschide unele școli închise acum câțiva ani, că analizați lucrurile din învățământ foarte minuțios și operați modificări în curricula școlară, că doriți să oferiți cele mai bune practici din lume etc. Afirmații prea pompoase, formulate în spirit partinic pro-european, dar nu și realizabile. Cunoaștem cu toții regulamentele și planurile-cadru ale Ministerului Educației, care apar ca din senin, la fiecare 2-3 ani, contribuind la plutirea non-stop a școlilor pe un fluviu de documente grele și inutile, dar și de birocrație exagerată, consumatoare de energii, ceea ce, în opinia mea, este expresia unei erori de management.

Degeaba declarați sus și tare că promovați profesionalismul, competența, competiția valorilor, dacă politicul își joacă festa, iar atunci când apare necesitatea ocupării unor funcții, cel mai bun acces spre acestea este impulsionat de susținerea politică. Există și excepții, nu încape vorbă! Am fost lector universitar și am cunoscut profesioniști care au acces la funcții și și-au menținut poziția pe merit, nu în funcție de simpatizarea unui sau altui partid. Mulți însă cad pradă sistemului și, volens nolens, recurg și ei la practici oculte, ascunse sub vălul politic, iar acceptarea sau non-acceptarea în echipa școlară a cadrelor didactice este generată de amiciție, nepotism, cumătrism, spirit de gașcă și politică de clacă.

Tot mai mulți colegi și prieteni din instituțiile școlare din republică îmi mărturisesc în privat calvarul prin care trec: presiuni din partea șefuleților, fabricare de dosare, șantajări, incriminări legate de anumite postări și comentarii pe rețele de socializare, disponibilizări, numiri în funcții prin „ordine” și fără concursuri, cu încălcări grave ale Codului Educației și legislației muncii. Întâmplător sau nu, dar li se pun bețe în roate celor mai activi și celor mai buni, mai ales unioniștilor care militează pentru reîntregirea națiunii române, militantism pe care și-l exprimă și afișează în afara orelor de clasă, militantism lipsit de șovinism și intrigi. RM, în cei 26 de ani de pseudo-independență, a involuat la toate capitolele. Astăzi, exact ca pe vremurile staliniste, a te declara român și unionist înseamnă a fi naționalist, a instiga la ură interetnică și a face politică antistatalistă.  

Directorii de școli își arogă drepturi de stăpâni absoluți peste angajați pentru a răsplăti cumva susținerea din partea lui X sau Y. Doamne ferește cineva să nu se supună! Cum să îndrăznească un profesor tânăr să comenteze spusele unui ȘEF? Cine nu e docil, este hărțuit – asta e regula de funcționare a relațiilor interumane în multe instituții de învățământ.

Republica Moldova este țara șefilor, țara celor care dau ordine și țara fricoșilor. Este o frică colectivă strigătoare la cer! Elevii se tem de profesori ca nu cumva să-i pice la examen sau să le pună note mici; profesorii se tem de directori ca nu cumva să primească mustrări aspre, să fie discreditați sau siliți să pună cererea pe masă; directorii se tem de alți șefi care i-au urcat pe tron pe criterii de interes, deoarece fără ei sunt nimeni; iar șefii tremură în fața hoților de la guvernare, fiindcă riscă să ajungă în lista neagră a trădătorilor care distrug clanul. Masochismul în serviciu și servilismul orb reprezintă sursa „progresului” marca Republica Moldova.       

Oricât ați lăuda ministerul și tovărășia politică trainică din care faceți parte, o spun cu durere: învățământul în RM moare! Realitatea școlii se îneacă în exemple negative. Se duce pe apa sâmbetei efortul uriaș al dascălilor de vocație, al managerilor de excepție care luptă cu morile de vânt, încercând să aducă puțină lumină și aer respirabil în nobila misiune de formare a tinerilor. Educația și cultura mor pentru că ministerul, deși o face pe neznaica, permite și ridică politizarea învățământului la rang de normalitate. Educația moare din cauza favoritismului și mituirii. Partidele „cu mâini păroase” au grijă ca centrele educaționale să cultive „valori” și înaintează în funcții de conducere tot soiul de secături, docili până în măduva oaselor, manipulabili și coruptibili, care le deschid calea spre obținerea cu ușurință a mai multor voturi la alegerile parlamentare sau locale. Adunarea de oportuniști și lichele nu acceptă concurența și, prin urmare, sapă groapă meritocrației, demotivează și alungă din țară personalitățile integre și „nepătate” politic.   

Nu veți putea redeschide școli, fiindcă și cele existente se vor închide de la sine și vor colapsa din punct de vedere managerial, economic, dar mai ales din punct de vedere al potențialului uman. Tinerii nici măcar nu așteaptă să se înscrie la facultate, aleg să abandoneze cuibul părintesc chiar în anii de liceu. Exodul de creieri nu mai poate fi oprit. Puținii specialiști, care aleg să îmbrățișeze meseria de dascăl se văd obligați să plece și ei, din cauza presiunilor, nedreptății, haosului interminabil și a salariilor derizorii. Nu-i încurajați să depună cererile de demisie, deveniți complice la un act de genocid cultural și educațional. Rețineți un singur lucru: adevărații oameni ai Școlii nu mai vor să urce povârnișul sacrificial pentru un sistem ce-i consideră intruși, pentru un sistem canceros și viciat, pentru un sistem în care unicul criteriu de ascensiune este lingușirea, transmiterea de informații secrete și pupîncurismul.

Vin din mediul universitar. Cu regret, m-am împiedicat și eu de acel povârniș plin de sacrificii ca până la urmă să plec, refuzând să fac parte dintr-un mediu care, erodându-se continuu, te distruge și pe tine. N-am mai vrut să mă angajez într-o luptă golită de sens, fără sorți de izbândă, fără bucuria unui rost autentic.

Stimată Doamnă Ministru, deși vă sfiiți să vorbiți deschis despre românism, din frică față de șeful cu care dansați pe mai multe paliere, nu doar în PMAN, sper ca spiritul și identitatea românească să iasă învingătoare. Vreau să cred că instituțiile de învățământ vor înceta să fie teatrul unui intens război propagandistic, în care „reformele” se fac la comandă. Sper că Ministerul pe cale în conduceți are conștiință națională și va păzi cu vigilență valorile și cultura neamului românesc.

Opriți, vă rog, intruziunea politică în instituțiile de învățământ! Tinerii nu iartă bătaia de joc, motiv pentru care întorc spatele scenei politice, nu se implică în viața socială și pleacă într-o țară mai bună, unde este loc pentru meritocrație și corectitudine.

Voi încheia cu celebra aserțiune a lui Ion Heliade Rădulescu: „Fără școală să nu aștepte nimeni nici părinți buni, nici fii buni, și prin urmare nici un stat bine organizat, bine cârmuit și păstorit”.