Discurs rostit în cadrul festivității de înmânare a diplomelor absolvenților Facultății de Litere ULIM, promoția 2016

Astăzi, 5 iulie, în Aula Magnifica a Universității Libere Internaționale din Moldova, a avut loc ceremonia solemnă de înmânare a diplomelor de licență și masterat absolvenților celei de-a 19-a promoții a Facultății de Litere, un eveniment unic, însoţit şi de bucuria împlinirii, şi de tristeţea despărţirii de Alma Mater a celor care şi-au croit aici un drum în viaţă.

În prezidiul adunării festive s-au aflat rectorul universității, acad. Andrei Galben; decanul facultății, prof. univ., dr. hab. Angela Savin și șefii catedrelor, care au felicitat tinerii pentru urmărirea idealului educațional și rezultatele dobândite pe parcursul vieții universitare.

Acad. Andrei Galben a felicitat proaspeții absolvenți și a menționat că aceștia sunt mult mai norocoși în raport cu generațiile anterioare, având în calitate de profesori personalități notorii, modele pentru învățământul universitar de talie internațională. Domnul rector a încurajat tinerii să aspire spre noi culmi ale cunoașterii, promovând limba română, cultura românească și multilingvismul în marea familie europeană. În finalul discursului, Domnia Sa le-a urat multă sănătate, clarviziune, înțelepciune și noi performanțe.

Decanul Facultății, prof. univ., dr. hab. Angela Savin, a adresat tinerilor cuvinte calde, din sufletul unui om care serveşte şi păstoreşte atâtea suflete dornice de a învăţa, le-a dorit mult succes și mari realizări în cariera pe care o vor îmbrățișa în curând, făcând referință la numeroși absolvenți ULIM care, grație unei pregătiri intelectuale solide, au ajuns să ocupe funcții înalte în diverse structuri statale, publice și private, întreprinderi transnaționale, organizații etc.

 

Discursul meu la ceremonia solemnă de înmânare a diplomelor absolvenților promoției 2016:

Mult stimate Domnule Rector,

Stimata Doamnă Decan,

Onorat public,

Dragi absolvenți ai Facultății de Litere ULIM,

Stimați părinți,

În această zi importantă, vin în fața domniilor voastre în primul rând nu în calitate de profesor, ci ca absolvent al acestei universități. Acum 13 ani am spus și eu adio băncilor universitare, iar astăzi, oriunde merg în lume, port cu sfințenie marca ULIM, marca unei universități care a demarat epoca inaugurală a învățământului superior din Republica Moldova organizat pe baze moderne, marca unei universități profund ancorate în spațiul valoric european, care se bucură de un solid prestigiu național și internațional.

Pentru mine personal, este o ocazie de a mulțumi acestui templu al gândirii libere și tuturor profesorilor mei, adevărați Dascăli și icoane făcătoare de minuni, care trudesc zi de zi la consolidarea unui sistem educațional sănătos și de calitate.

Din modesta mea experiență didactică, pot să spun cu fermitate, că meseria de profesor este unica meserie care are tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, iar longevitatea ei este menținută de studenții noștri, prin care creăm și rămânem mereu tineri, frumoși la chip și la suflet. Studenții sunt cei care ne ajută, iar uneori ne și învață să trecem atât prin vâltoarea tărâmului pedagogic cât și prin labirintul vieții. Dacă reușim să le deschidem cel puțin o ușă, ei, la rândul lor, ne deschid alta.

 

Dragii mei studenţi,

În acest moment solemn, vreau să vă zic că ULIM se mândreşte cu Dvs.! De astăzi deveniţi ambasadorii universităţii noastre în ţară şi în străinătate, luând în suflet amintiri frumoase şi trei ani sublimi pe care sunt sigur că nu-i veţi da uitării.

Sper că sunteţi demni că aţi studiat la ULIM, că reprezentaţi brand-ul ULIM şi veţi avea puterea, de-a lungul parcursului Dvs. profesio­nal, să dovediţi utilitatea cunoştinţelor acumulate la Facultate, fiindcă sunteți poligloți, atât literalmente cât și poligloți culturali, iar limbile străine deschid uși și înlătură frontiere.

Cu siguranţă, ziua absolvirii universității este o bornă de unde puteţi privi în urmă la drumul parcurs, mulţumiţi mai mult sau mai puţin, dar pornind plini de speranţe spre viitoarele provocări. Anii de studenție au fost asemenea anilor de ucenicie în atelierele unor pictori. Până acum aţi învăţat să mânuiţi penelul, să îmbinaţi culorile, să le folosiţi corect și armonios. De acum înainte, fiecare dintre Dvs. are în mână un şevalet, o pensulă şi multe culori. Depinde de Dvs. cum vă veţi „colora” viitorul. Noi vă îndemnăm să încercaţi să pictaţi „Paradisul”.

Dragii mei, vă mulţumesc ab imo pectore că ales Universitatea Liberă Internațională din Moldova și pentru anii frumoşi petrecuţi împreună în sălile de curs şi în activitățile extracurriculare, vă mulţumesc pentru setea Dvs. de a cunoaşte cât mai mult, pentru spiritul Dvs. deschis şi neîngrădit în tipare şi prejudecăţi, pentru sufletele pline de puritate. Dacă n-aţi fi Dvs., studenţii, noi nu ne-am mai avea rostul de dascăli…

Închei aceste gânduri cu îndemnul pe care-l adresez tuturor studenţilor ULIM: Străduiţi-vă să vă cultivaţi gândirea şi sufletul în spiritul valorilor umanist-europene, proprii neamului nostru românesc. Priviţi cu încredere spre viitor şi încercaţi să depăşiţi starea confuză a prezentului. Nu cedaţi descurajării, ci luptaţi pentru viitorul Dvs.!

Păstraţi-vă puritatea tinereţii, entuziasmul, curiozitatea vie, spiritul ludic! Să vă fie călăuze în viaţă adevărul, binele, dragostea de ce tot ce este românesc, iubirea şi frumosul!

 

Chers diplômés, je vous adresse mes félicitations les plus sincères! Vous voici au terme de quelques années d’études, vous voici au point d’arrivée d’un trajet qui a demandé de la détermination, de la créativité et du courage. Aujourd’hui, vous êtes récompensés de ces années universitaires. Dans quelques instants, vous aurez en main la preuve de votre réussite. Vous recevez aujourd’hui un diplôme, mais vous recevez bien plus que cela. Je vous souhaite un avenir personnel et professionnel heureux et rempli de succès au service de l’humanité.

Dear graduates and parents, it’s a privilege to be with you this morning on such a wonderful occasion – handing out diplomas. Let me congratulate all of you and wish you success and joy for the future. I hope that the knowledge you gained at the University and the friends you made here will significantly contribute to that. We hope to see you back for master and doctor degree studies.

Muchas felicitaciones a todos, queridos graduandos. Desde ya los invitamos a mantener contacto con esta Casa, ULIM, su Alma Mater, que siempre estará necesitada de ustedes y abierta a recibirlos. ¡Mucho éxito en sus vidas!

George Washington spunea, că educaţia este cheia ce deschide poarta de aur a libertăţii. Deschideți această poartă și fiți liberi! Studiile nu se încheie aici, veți avea de învățat pe parcursul întregii vieți. Perfecțiunea nu are limite, dar este nevoie să tindeți spre ea.

Ultimul sfat, dragi absolvenți: nu uitați, astăzi, să faceți un lucru, poate cel mai important, să mergeți acasă, la părinții Dvs., să-i îmbrățișați și să le spuneți un mare mulțumesc pentru simplul fapt că îi aveți în preajmă și că investesc totul în ceea ce au mai de preț, copii lor.

Vă doresc sănătate, performanţe profesionale şi mult succes în viaţă!

Vă mulțumesc!

You may also like...