Press "Enter" to skip to content

Dincolo de măști

Măștile sunt din ce în ce mai prezente în virusologia perfidă a societății în care ne fierbem cu toții. Planeta pe care a plămădit-o Bunul Dumnezeu cu grijă și dragoste e plină de oameni, nu și de omenie. Suntem martorii unui fenomen nociv de amploare – masca măștilor.

Măștile cad una câte una, oferind locul altora. Cad și se sparg în cioburi de trădare, dezamăgire, uitare, nepăsare, înstrăinare… de pereții șubrezi ai unor suflete rănite și rătăcite. Tot ceea ce vedem, auzim, citim ascunde ceva. Viața e un bal mascat, iar oamenii sunt actori care-și dau imperturbabila mască jos, jucând în scenete din categoria „teatrul absurdului”.

Măștile scot la rampă prizonieri. Prizonieri ai unor spații ce îi țin departe de un cer senin pe care nu-l mai văd de ceva vreme și de un pământ pe care le este frică să pășească cu tălpile goale, așa cum o făceau în copilărie. Prizonieri ai unor meleaguri dezorganizate, cu identități mascate, în care nimeni nu are curajul să spună lucrurilor pe nume. Prizonieri ai prea multor cărți de vizită și ai prea puținelor cărți de citit. Prizonieri și victime ai unei realități mizerabile ce abundă în șefuleți lipsiți de scrupule, în vedete de carton, în show-uri ieftine, în fals și muuuult silicon vândut angro pentru a compensa lipsa de creier, clasă și cultură.

Măștile ridică păcatul la rang de virtute și bagă adevăruri sub preș. Măștile mint, însă cum rămâne cu reflexia din oglindă? Ce se întâmplă dincolo de măști?

A vrai dire, nimeni nu este cel care vrea să pară, dar absolut fiecare își dorește să fie respectat, iubit, apreciat pentru ceea ce este și pentru ceea ce face. Majoritatea se cred onești și „reali”, atât în relația cu cei din jur cât și în raport cu ei înșiși. O iluzie care le oferă încredere și o imagine de sine mascată. Oamenii aleg mereu calea cea mai ușoară, preferă să aibă ochii legați și să sufere cât mai puțin chiar dacă acest lucru provoacă suferințe altor persoane. O stare de confort în care orbii sunt ghidați de alți orbi.

Să nu uităm însă și de partea bună a prefăcătoriei. Aceasta are statut dublu: camuflează dar și dezvăluie imaginea de sine. Și atunci apare întrebarea: Un spirit profund are nevoie și el de o mască? Da, cu siguranță, indiferent dacă și-o dorește sau nu. Într-o zi își va da seama că o mască de protecție este necesară și că e bine să fie așa. Oricum, un spirit profund nu scapă niciodată de gura lumii, o gură dințoasă ce scornește chichițe și măști din poliester întunecat, intoxicat cu interpretări false, superficiale, a fiecărui cuvânt, fiecărei acțiuni, fiecărui semn de viață dat de el.

Dincolo de măști, unii ascund ură și otravă, alții – bunătate și deziluzii. Fiecare ascunde și oferă ceea ce are în inimă.