Despre Sfânta Unire, fabulație și naivitate „à la moldave”

Valul unionist, în frunte cu Traian, se mișcă cu viteza luminii spre Reîntregirea României Mari! Oricâtă ironie, ură, venin și cinism ar turna Dodon & Co în declarațiile lor, roata istoriei nu poate fi oprită absolut de NIMIC și de NIMENI. Insinuările războinice, calomniile și picăturile de otravă pe care le aruncă sterpul președinte pentru a intoxica părăsita și metastaziata Republică Moldova nu-și mai fac efectul decât într-o gașcă de farisei, cu o denumire la fel de fariseică ca și reprezentanții acesteia: „Друзья”. Cei câțiva druji ai celui mai detestat dintre președinți își ascund păcatele sub poala moscovită, iar „sfințenia” lor e atât de mare încât într-o bună zi se vor pomeni până la gât în ceaunul cu smoală din Iad, alături de Stalin, Lenin, Putin și alți criminali.

Le dau crezare simpatizanților dodoniști cu mintea îngustă, aceștia cel puțin sunt stabili. Bolnavi, cu accese și acutizări, dar stabili!

Este clar și ceea ce vor să obțină pretinșii politicieni pro-europeni.

Dar un lucru nu pot înțelege: persoanele care urlă „Unire!” pe Facebook, dar susțin PAS, DA și alte partiduțe cu înclinații pur stataliste și/sau populiste. Persoanele care dau „like” și la postările cu caracter unionist și la postările PD-iștilor, PSRM-iștilor et alii. Suferă cumva de multidublare? Sau au ales strategia moldovenistă, să fie „buni” cu toți, „diplomați”, „înțelegători”, ba chiar „toleranți” etc. etc.?! Atunci nu mă miră deloc de ce îi pupă în frunte pe Sandu, Năstase, Ghimpu și chiar pe Candu cu Filip, fiindcă îi reprezintă! Cea mai convenabilă tactică: a fi cu cel care îți asigură cât de cât un confort, a-și schimba culorile în funcție de CUM și UNDE bate vântul, a sta la călduț și a fi „prietenul” tuturor într-o societate cancerigenă și hâdă în care mă îndoiesc că mai e loc pentru Prietenie. Pentru majoritatea, prietenia, demnitatea umană și națională, deșteptarea din somnul nepăsării apar atunci când, din moștenitul instinct al sclaviei, sunt gata să accepte ORICE pentru satisfacerea intereselor personale.

Adevărații și sincerii Unioniști demult s-au strâns în jurul Altarului Unirii, alături de cel mai credibil politician Traian Băsescu și echipa sa PUN și PMP. Doar aici se țin predici care fac minuni, doar aici se vorbește despre lucruri sfinte și doar aici Icoanele românismului izvorăsc mir dătător de viață.

Puteți să vă osteniți limba cât vreți ridicând în slăvi chipuri cioplite, dar nu fabulați! Mai bine aderați în echipa lui Băsescu, dacă vă pasă de soarta Țării! Eu asta am făcut, spre bucuria mea și în ciuda lingăilor și rătăciților! În calitate de profesor, am norocul și privilegiul să vorbesc despre Unire și mă simt onorat să fiu contemporan cu personalități ca Traian Băsescu și Ana Guțu.

Poate meritul meu în promovarea și înfăptuirea celui mai mare Vis al Românilor este extrem de mic, dar spre deosebire de mulți, nu mi-e frică să spun lucrurilor pe nume! Nu fabulez, mă declar UNIONIST și BĂSIST, absolut franc, și sunt mândru că fac parte dintr-o Familie Unionistă și am Prieteni Români, Unioniști pe ambele maluri ale Prutului.

P.S.: Postez și o poză din inima românismului, Iași, orașul unde a luat naștere România Mare, chiar din fața Muzeului Unirii din strada Al. Lăpușneanu, ultima reședință a Domnitorului Alexandru Ioan Cuza și reședința Regelui Ferdinand.

Ghenadie Râbacov

„Educația zidește punți ce unesc trecutul cu prezentul și prezentul cu viitorul”.

You may also like...