Traducerea, proces hiperdinamic, a luat naștere odată cu evoluția limbilor și apariția literaturii scrise. Istoria ei s-a intersectat cu începuturile omenirii. Mitul Turnului Babel reprezintă geneza multilingvismului și a problemelor legate de fenomenologia actului traductiv. Iar profesia de traducător este una dintre cele mai vechi în lume, așa cum menționează și Jean-René Ladmiral în faimoasele sale teoreme pentru traducere (Traduire: théorèmes pour la traduction). Traducătorii, interpreții și terminologii ar trebui să fie mândri de meseria lor și să-și afirme statutul și rolul lor în dezvoltarea socială, economică și culturală nu doar a statului în care trăiesc, ci și a întregii omeniri.
Sec. al XXI-lea este profund marcat de fenomenul globalizării, iar noi suntem martorii unei migrații sensibile a persoanelor atât în spațiul european cât și dincolo de frontierele sale. Astfel, traducerea a devenit un liant dintre mai multe culturi, civilizații, economii, etc.
Meseria de traducător și/sau interpret nu este deloc ușoară, însă satisfacția financiară ar trebui să fie una pe măsură, fiindcă cunoașterea limbilor străine deschide orice ușă și aduce venituri mari, muncind chiar și de acasă. Ar spune-o mulți profesioniști care s-au afirmat pe piața traducerilor din țările europene. Din păcate, nu e și cazul Republicii Moldova, „stat” captiv, falit, sărăcit material și spiritual, ajuns a fi detestat și blestemat de proprii cetățeni.
Am făcut traductologie, am studiat trei limbi străine – franceza, engleza și spaniola –, dar le-am exploatat pe primele două, franceza fiind limba mea de suflet. Nu e momentul să mă laud cu o experiență bogată, fiindcă nu o am. Am înscris în palmares câteva zeci de lucrări traduse, cu preponderență articole științifice, ghiduri, materiale didactice, site-uri și softuri educaționale ș.a. Am activat în calitate de cadru didactic, fiind autor de programe și titular al cursurilor practice de traducere specializată, traducere literară, traducere automată, interpretare de conferințe etc., iar timp de șapte ani am deținut funcțiile de atașat cultural și vicepreședinte al Uniunii Traducătorilor Autorizați din Moldova. Mi-am expus, nu o singură dată, viziunea în ceea ce privește problemele cu care se confruntă traducătorii și interpreții din R. Moldova din cauza unei legislații defecte și precare în domeniu. Am înaintat și o serie de inițiative și propuneri (vezi AICI detalii). În toți acei șapte ani de muncă benevolă, alimentată din entuziasm și dorință sinceră de a schimba lucrurile spre bine, m-am convins că lupta cu morile de vânt nu îți aduce decât bătăi de cap interminabile și acuzații de tot genul.
Am ajuns să nu-mi mai doresc să traduc pentru clienți din R. Moldova. Nici autorizație de traducător emisă de Ministerul Justiției nu-mi doresc. Prefer să traduc pentru statul român și să-mi obțin autorizația dincolo de Prut. Prefer să traduc pentru oricare alt stat care, din moment ce te-a testat, ți-a și acordat votul de încredere la capitolul corectitudine și calitate.
Clientul moldovean, oricare ar fi domeniul pe care-l reprezintă, mereu are ceva de spus: ba nu i-ai tradus utilizând anumiți termeni sau anumite expresii pe care el pe undeva le-a întâlnit; ba i se pare că pe alocuri ar trebui un pic altfel de tradus, ba altă nemulțumire. În RM, cei care solicită servicii de traducere au ideea fixă că un traducător/interpret este o enciclopedie ambulantă și nu ar trebui să aibă vreodată nevoie de niște materiale și de timp pentru a se documenta (mai ales în cazul interpretariatului). Tot ei consideră că, din moment ce există Google Translate, munca traducătorului este un fleac. Și tot ei, clienții, sunt mari experți în calitate, uitând un singur lucru: calitatea costă! Toată lumea vrea servicii de calitate, însă puțini sunt dispuși să plătească pentru calitate. Cei mai buni au plecat acolo unde sunt apreciați, exodul în masă a celor competenți și potențați a atins cote maxime, iar așa-zisul stat R. Moldova s-a pomenit în situația când ar trebui să mulțumească celor care au mai rămas pe această palmă de pământ chiar și pentru non-calitate. Nu că o traducere nu ar necesita o redactare sau lectură din partea unui nativ. Aceste etape post-traducere sunt chiar obligatorii. Dar să fie redactare, nu corectură de dragul corecturii și înlocuirea unor cuvinte cu sinonime, care deseori nu se potrivesc contextului. Sau și mai grav: să traduci corect, iar corectorul să te „corecteze” greșit. Culmea e că în tot acest proces se implică adesea cei care habar nu au cu se mănâncă traducerea. De ce eu nu învăț un chirurg cum să țină bisturiul în timpul operației, de ce nu dau indicații unui constructor cum să pună temelia unei clădiri sau unui bucătar când să adaugă ingredientele în bucate? Pentru că nu mă pricep! De ce alții, care nu pricep nicio iotă în arta traducerii ar trebui să mă învețe cum să folosesc cuvintele în frază? De ce Comisia Europeană, UNESCO sau alte organizații îți mulțumesc pentru traducere și sunt oricând deschise spre colaborare, iar SRL-urile marca MD nu sunt capabile decât să arunce cu pietre în exponenții unei meserii nobile.
Traducătorii din acest pseudostat sunt subiect de batjocură și nicidecum de notorietate. Cu toate aceste, așa cum sunt ei, buni sau răi, sunt eroi. Pentru simplul fapt că sunt nevoiți să traducă zilnic dintr-o limbă stâlcită într-un hal fără de hal.
Dragi clienți, înainte de a cere calitate impecabilă, oferiți texte impecabile pentru traducere. Altminteri îngreunați actul traducerii și, prin urmare, refuzați actul comunicării.
Ador aventura unei traduceri, îmi place la nebunie să mă „joc” cu frazele, cuvintele, textele, dar nu mă avânt decât ocazional și selectiv, preferând să traduc dintr-o română corectă și clară, din care am ce învăța, din care pot sorbi fiecare buche. În caz contrar, actul traductiv devine o tortură.