Press "Enter" to skip to content

„Cum de există oameni care mai pot respira după ce au făcut pe alţii nefericiţi?”

În accepțiunea dumnezeiască, Omul a fost plămădit ca ființă gânditoare și asemănătoare cu Creatorul, o ființă menită să creeze și să răspândească binele, o ființă care „privește în sus”, însă mediul toxic în care ne zbatem i-a transformat pe mulți în monștri.

Da…, sună dur, tragic și incredibil, dar monștrii există. Ei fac parte din cotidian. Unii se manifestă din plin ori de câte ori au ocazia, alții sunt invizibili și discreți, ba chiar poartă masca cumsecădeniei și a fineții. Deși vor să pară îngeri care nu fac nici un rău nimănui, mințindu-se în sinea lor că sunt cei mai buni și puternici, deși pot spune, pe cât de ușor pe atât de fals, „Te iubesc”, ăștia se vor mulțumi să te vadă stors și suferind. Monștrii nu știu ce înseamnă dragostea și prietenia, nu au suflet, în schimb au o minte bolnavă. Ei au otravă în gândire și o imaginație hiperperversă, își permit să judece după aparențe sau după spusele nefondate ale unor specimene certate cu demnitatea și onestitatea. Sunt niște fake human lipsiți de integritate, conștiință și discernământ! Sunt instabili, manipulatori, au un comportament straniu, neadecvat și foarte schimbător, fiindcă nu pot simula falsul la infinit. Lor nu le pasă de nimeni și de nimic. De multe ori îi acceptăm în viața noastră, le oferim încredere, ne atașăm de ei, fără ca să avem măcar un pic de suspiciune că sunt plini de venin și ar putea să ne provoace durere. E un fenomen care a devenit normalitate, din moment ce „valorile” se formează într-o comunitate aparent liniștită, dar realmente tenebră și bântuită de violență, sadism, ură, invidie, îngâmfare și orgolii nesăbuite.

Ce bine ar fi dacă i-am demasca pe toți la vreme, dar e lucru cu neputință într-o lume dominată de răutate și agresivitate în care membrii săi aleg o funcționare primitivă. Dacă cei mai slabi acceptă aceeași atitudine totalitară și abuzivă, atunci cei puternici deseori se retrag, făcând un delete ireversibil la o bună parte din cei care până nu demult făceau parte din viața lor.

Sunt convins de un singur lucru: NIMENI, absolut nimeni nu-ți poate distruge propriul set de valori și principii, cultivat cu multă sfințenie de părinți. Ele îți creează personalitatea și cu ele pășești și în lumea de dincolo. Mai rău de cei care n-au avut, nu au și niciodată nu vor avea personalitate.

Totuși, din ce în ce mai des îmi pun mult cunoscuta și retorica întrebare a lui Emil Cioran: „Cum de există oameni care mai pot respira după ce au făcut pe alţii nefericiţi?”

Mai există Oameni printre monștri? Eu zic că da, dar îi întâlnești atât de rar încât, uneori, nu e nevoie să mori ca să vezi cum este Iadul. Oricât ar încerca cei cu inima hâdă să ne omoare, nu vor reuși, pentru că universul este construit ca o roată: ce oferi, aceea primești, totul se întoarce ca un bumerang. Tot ce arunci – sentimente, dragoste, cuvinte, durere, calomnie, umilință – se întoarce la tine, înzecit!

Și încă ceva: mie nu mi-e teamă de monștri! Știți de ce? Pentru că sunt niște lași și niște fricoși! Pentru că nu îndrăznesc să vadă lucrurile dincolo de aparențe! Pentru că niciodată nu au iubit cu adevărat!