Dragi prieteni și cititori ai blogului meu, nu pot să nu împărtășesc cu voi câteva crâmpeie din romanul Vremuri second-hand (2013) pe care l-am citit recent. Autoarea romanului este scriitoarea bielorusă Svetlana Aleksievici, câștigătoarea Premiului Nobel pentru literatură, care critică dur regimul lui Vladimir Putin, un regim periculos pentru Europa și restul lumii, dar în primul rând pentru Rusia și țările din fosta Uniunea Sovietică.
„Comunismul a avut un plan smintit: să-l schimbe pe omul „vechi”, pe bătrânul Adam. Și i-a reușit… poate că e singurul lucru care i-a reușit. Vreme de mai bine de șaptezeci de ani, în laboratoarele marxism-leninismului a fost creat un tip aparte de om – homo sovieticus. Unii îl socotesc un personaj tragic, alți îl numesc sovok. Mi se pare că-l cunosc pe acest om, îl cunosc bine, am trăit mulți ani alături de el, umăr la umăr. […]
Statul a devenit universul lor, a înlocuit totul, chiar și propria lor viață. Ei nu puteau ieși din istoria mare, nu se puteau despărți de ea, nu puteau fi fericiți altfel. Să plonjezi… să te arunci în abisul existenței private, așa cum se defășoară ea astăzi, căci ce e mic a devenit mare. Omul vrea pur și simplu să trăiască, fără vreun ideal măreț. Așa ceva n-a existat niciodată în viața rușilor, așa ceva nu cunoaște nici literatura rusă. În general, noi suntem războinici. Fie ne războiam, fie ne pregăteam de război. Niciodată n-am trăit altfel. De aici și o psihologie războinică. Chiar și în viața pe timp de pace totul era ca în război. Bătea toba, flutura drapelul… inima îți sărea din piept… Omul nu-și vedea statutul de rob, ba chiar îl iubea. […]
Dezamăgirea a venit mai târziu.
După perestroika, toată lumea aștepta să se deschidă arhivele. S-au deschis. Am aflat istoria care ne fusese ascunsă… […]
Oamenii citeau ziarele, revistele și tăceau. Se abătuse peste ei o nenorocire insuportabilă! Cum să trăiești așa? Mulți vedeau în adevăr un dușman. La fel și-n libertate. […] Era în 1991… Fericite vremuri! Credeam că mâine, literalmente mâine, va începe libertatea. Va veni din senin, din dorințele noastre. […] Se întâmpla ceva total neașteptat: toți erau îmbătați de libertate, dar nu erau pregătiți pentru ea. Unde era libertatea asta? Doar în bucătărie, unde din obițnuință continuau înjurăturile la adresa puterii. Îl înjurau pe Elțân și pe Gorbaciov. Pe Elțân pentru că a schimbat Rusia. Iar pe Gorbaciov? Pe Gorbaciov pentru că a schimbat totul. Întreg secolul XX. Și acum o să fie și la noi ca la alții. Ca la toată lumea. Credeam că de data asta o să ne iasă.
Rusia se schimba și se ura pe sine pentru că se schimba. „Mongolul inert”, cum scria Marx despre Rusia. […]
Iată libertatea! Așa ne așteptam să fie? Eram gata să murim pentru idealurile noastre. Să ne aruncăm în luptă. Dar a început o viață „cehoviană”. Fără istorie. S-au prăbușit toate valorile, în afară de valorile vieții. Ale vieții în general. Vise noi: să ne construim o casă, să ne cumpărăm o mașină bună, să plantăm un coacăz… libertatea s-a dovedit a fi reabilitarea spiritului mic-burghez, îndeobște denigrat în Rusia. Libertatea Maiestății Sale Consumul. A imensității întunericului. Întunericul dorințelor, al instinctelor – al vieții omenești tainice, despre care aveam doar o idee aproximativă. Întreaga noastră istorie am supraviețuit, n-am trăit. […] Marele Rău s-a transformat într-o străveche legendă, într-un thriller politic.
Pe toți cei cu care m-am întâlnit i-am întrebat: „Ce este libertatea?” Părinții și copiii au răspuns diferit. Cei născuți în URSS și cei nenăscuți în URSS nu au o experiență comună. Sunt oameni de pe planete diferite.
Părinții: libertatea este absența fricii; cele trei zile din august când am învins puciul; omul care poate alege în magazin din o sută de sortimente mai liber decât cel care alege din zece; să nu fii biciuit, dar nu vom ajunge niciodată să cunoaștem o generație nebiciuită, rusul nu înțelege libertatea, el are nevoie de cazac și de cravașă.
Copiii: libertatea înseamnă iubire; libertatea interioară e valoarea absolută; libertatea înseamnă să nu te temi de propriile dorințe; să ai mulți bani, atunci o să ai totul; libertatea e când poți să trăiești astfel încât să nu te mai gândești la libertate. Libertatea este normalitate. […]
În anii ‘90… da, am fost fericiți, naivitatea de atunci n-o vom mai găsi. Ni se părea că alegerea era făcută, comunismul era înfrânt pentru totdeauna. Dar nu era decât începutul…
Au trecut douăzeci de ani… „Nu ne mai speriați cu socialismul”, le spun copiii părinților. […]
În societate a apărut „cererea” pentru Uniunea Sovietică. Pentru cultul lui Stalin. Jumătate din tinerii între nouăsprezece și treizeci de ani consideră că Stalin a fost „cel mai mare om politic”. Un nou cult al lui Stalin în țara în care Stalin a distrus la fel de mulți oameni ca Hitler?! E din nou la modă tot ce e sovietic. […]
Învie idei demodate: despre marele imperiu, despre „mâna de fier”, despre „specificul căii rusești”… Au readus la suprafață imnul sovietic, există Comsomol, doar că se cheamă „Ai noștri”, există partidul puterii, copie a partidului comunist. Președintele are aceeași putere ca secretarul general. Absolută. În locul marxism-leninismului e ortodoxia…
Înainte de revoluția din 1917, Aleksandr Grin scria: „Iar viitorul a încetat cumva să stea la locul său”. Au trecut o sută de ani și viitorul iar nu e la locul lui. Acum trăim vremuri second-hand.”
În concluzie, mă întreb oare câți basarabeni, care sunt români dar încă nu știu acest lucru, se regăsesc în aceste rânduri? Simpatizanții lui Dodon & Co., de toate vârstele, care hoinăresc în aceste zile pe străzile Chișinăului, îmbrăcați în tricouri roșii, cu steluțe leniniste ce valorează cât o seceră și un ciocan se simt bine? Știu ei oare ce e comunismul și socialismul sau preferă alinarea prin apocalipsă?
Moldovenii nu sunt liberi și nici nu vor fi, atâta timp cât sunt fricoși. Moldovenii se tem de responsbailități și, prin urmare, nici nu-și doresc să fie liberi. Tot mai „dulce” pare a fi statutul de rob…