Press "Enter" to skip to content

Cei șapte ani de acasă

Nu e de mirare că transportul public demult s-a transformat într-un bâlci în care toată lumea își „spală rufele” și se ia la întrecere în ale prostiei, unii încercând să-și dea importanță, alții vărsându-și amarul și veninul peste cei din jur, iar urlatul la telefon în mulțime a devenit o normă.

Într-o dimineață, în troleibuz, în drum spre serviciu, fără să vreau, am fost martorul unei convorbiri telefonice dintre două tinere, sau poate dintre EA și EL:

„ – Privet! Shi fashi?

– …

– Aha! Da eu-s în trolik. Cu shini avem?

– …

– O venit păcătoasa de ucilkă?

– …

– Bl..! poneatno! Da următoarea cu shini avem? Cu ocikariku?

– Ladno, davai, poka! Amush ajiung shî eu!”

Întotdeauna am fost un aprig apărător al tineretului. Nu și de astă dată. Indignarea mea nu ține de limba vorbită de această domniță, care este exact ca și R. Moldova, cu prezentul și viitorul ei: searbădă, sumbră, infernală… Până la urmă e alegerea ei să vorbească așa. Indignarea mea e legată de maniera în care această studentă își tratează dascălii și ura față de ei pe care și-o etalează în mod public, fără a ține cont de niciun fel de norme morale.

Mă întreb dacă astăzi, într-o societate bântuită de vicii de tot soiul și marcată de o profundă criză a comunicării, conceptul de „Cei șapte ani de acasă” mai are același înțeles ca pe vremuri. Generațiile care vin sunt educate în spiritul competiției și al profitului cu orice preț. Respectul față de oameni nu mai e la modă, nu e cool, cum se obișnuiește a spune azi, nu mai reprezintă o valoare atât de importantă și de necesară, pentru că noi, adulții, am încetat să le mai spunem asta. Pentru că și noi, adulții, ne dușmănim non-stop. Pentru că noi am inversat valorile și am cam dat uitării eleganța comportamentală cu care erau înzestrați buneii noștri. Anume această eleganță în comportament și atitudine, care se pupă de minune cu civilizația interioară, face diferența dintre bădărănismul respingător și frumusețea umană. Adevărata frumusețe vine din interior și din educație, din felul cum ne comportăm, din lucrurile pe care le cunoaștem, din cum și despre ce vorbim și din felul în care gândim. Nicidecum din prețul hainelor pe care le purtăm, din fardurile sub care ne ascundem emoțiile și stările sau din mașina de lux pe care o avem. Zorzoanele cuceresc mințile întunecate și slabe. Mințile luminate și inteligente sunt atrase de sinceritate și simplitate.

Suntem înconjurați de prea multă vanitate, ignoranță, nepăsare. Suntem încărcați de răutate și superficialitate. Am uitat să mai fim oameni.

Oricine și oricum ar fi cei din preajma noastră, profesorii, medicii, conducătorii, cerșetorii ș.a., oricare ar fi defectul lor fizic, oricât de incompetenți ar fi aceștia, UN MINIM RESPECT cred că merită! Să nu uităm că nimeni nu-i perfect, fiecare e diferit și frumos în felul său și asta ne face speciali.

Important e că indiferent de unde ne duce destinul, pe căi mai mult sau mai puțin bătătorite, să nu uităm să ne umplem valiza (și) cu cei șapte ani de acasă. Cu un astfel de bagaj vom fi acceptați oriunde și vom fi recunoscuți ca Oameni.

Un mic P.S.: Prin prezenta postare, nu mă erijez în campionatul eleganței și al cumsecădeniei și nici nu pretind a fi întruchiparea corectitudinii. Nu mă autoelogiez desconsiderându-i pe alții. Scriu și vorbesc despre noi, oamenii, în general. Inclusiv despre mine.