Eseuri
-
Lacrimile ploii
Întotdeauna am admirat ploaia și am privit-o ca pe o binecuvântare cerească venită să ne spele frunțile brăzdate de griji și să mai taie din setea pământului.În miezurile de noapte, când cade liniştită, ea bate uşor la geam, îţi trezeşte amintiri, îți reînvie doruri, îți picură în suflet liniște și, uneori, îți oferă lungi momente de meditare. În această noapte, ploaia cade altfel. E mult prea rece, amărâtă și înfocată. De parcă vrea să-și verse supărările peste noi, de parcă prevestește ceva. Rar de tot mi se întâmplă să aud cum plânge și oftează ploaia. Totuși…, e un semn că Dumnezeu nu ne-a uitat!
-
Prăpastie valorică
Nouă, oamenilor, ne place să credem că suntem nemuritori și atotputernici. Ne irosim viața pentru lucruri efemere, lipsite de importanță, ca și cum am avea zile berechet. Ne petrecem cea mai mare parte a timpului în goana după nimicuri, în dispute fără sens, în războaie și într-un teatru al absurdului pe care tot noi îl generăm și de pe scena căruia nu vrem să coborâm. Ne tratăm unii pe alții ca pe o marfă. Dacă ar fi posibil, probabil am scoate și anii la vânzare. Am uitam să mai fim oameni. Nici măcar animale nu ne mai putem numi. Mulți uităm că avem sau am avut cândva părinți, bunici, frați…
S-ar putea să-ți placă și
Halloween de Moldova
Prostul din baie, cea mai mare celebritate a momentului
Iernile copilăriei mele
-
Simfonia ploii
E seară de Ningău. Toate respiră a iarnă și lumea-i mohorâtă. Văzduhul e sur și greu, iar vântul taie ca briciul. Plouă cu stropi mari și reci. Pe astfel de vreme, satele și orașele stau în tihnă, undeva între viață și pustietate. În locurile în care oamenii se dușmănesc, ploaia lovește puternic în asfalt, pereți, geamuri de parcă s-ar auzi strigăte înăbușite ale unei națiuni rătăcite. Acolo unde e răutate, stopii se iau și ei la harță, se ciondănesc până îngheață, împietrind minți și suflete. Pe plaiurile unde natura e stăpână, nu e loc de supărare. În acele ținuturi poetice, ploaia face ceea ce știe ea mai bine: stropește tot…
-
Troc de sentimente
Ți s-a întâmplat vreodată să fii martorul semnării unui contract de vânzare-cumpărare? Nu de bunuri, ci ne iluzii, visuri, sentimente… Să vezi cum semnatarii își scot „marfa” în văzul tuturor, la tarabă, negociază prețuri, în funcție de cui vor să o vândă, sau fac troc de sentimente. Se bucură ca nebunii, chiar dacă știu că multe dintre acestea sunt expirate sau fără termen de valabilitate. Se frământă, blamează, înjură, plâng, strigă, apoi tac. Dacă reușesc în afacere, atunci investesc și mai mult, procură totul angro și își împopoțonează vitrinele pentru a atrage cât mai mulți clienți. Și clienții vin buluc, pentru le place să trăiască la suprafața vieții. Doar ăsta…
S-ar putea să-ți placă și
Simfonia ploii
Eminescu și… „Tu-i neamul nevoii!”
„Nu te cunosc, dar te urăsc”…
