-
Vremuri controversate: război pașnic versus pace războinică
Pacea războinică și războiul pașnic mă neliniștesc. Întregul univers parcă se pregătește de o explozie. Nimeni nu mai înțelege în ce vremuri trăim și ce va fi mâine. Oare prostia a ajuns la apogeu încât se crede că soarta lumii poate fi în mâinile unei singure persoane?! Noi, românii, încă dormim în opinci. Ne ducem viața ca și cum nu s-ar întâmpla nimic, chiar dacă deseori ne vindem pe doi cârnăciori și niscaiva bănuți aruncați pentru prestarea unor servicii de robie oarbă. Nerozia a întrecut toate limitele. A venit lepădarea, iar gâlceava societală i-a transformat pe rătăciți într-un adevărat spital de nebuni. Frica e unica „virtute” a celor crescuți pe meleaguri…
-
Despre oameni și râuri…
Oamenii sunt ca râurile. Apa în ele pare a fi una și aceeași, însă fiecare râu este ba îngust, ba lat, ba liniștit, ba agitat, ba curat, ba tulbure… Există râuri limpezi, cu apă cristalină și există râuri de nepăsare, cu un nivel înalt de poluare, la fel cum există oameni curați la suflet, sinceri și plini de viață și oameni toxici, gata să arunce venin ori de câte ori li se ivește ocazia. Există râuri repezi, zbuciumate și râuri line, așa cum și în viață întâlnim persoane expansive, grăbite, care acționează aidoma unui fulger, și persoane tăcute, taciturne, care se conduc în viață după principiul festina lente. Fiecare om…
-
Ploaie cu amintiri
Ploaia trezește sentimente și răscolește trăiri sufletești… Am crescut la țară, nu am știut ce e aia eră digitală, nu exista Facebook și habar n-aveam că peste zeci de ani nu ne vom putea dezlipi de gadgeturi. De mic eram cu sapa în mână, măturam ograda, aduceam apă de la izvor și mă udam leoarcă, spălam vesela, aveam grijă de puișori și rățuște, făceam tot ce-mi ziceau părinții. După aceasta, aveam dreptul la joacă. Ieșeam cu prietenii și vecinii pentru a cutreiera mahalaua în lung și-n lat, pentru a ne juca „de-a v-ați ascunselea”, „de-a prinselea” și câte și mai câte. Chiar și pe timp de ploaie. Plouă mărunt la…
-
Gânduri zgomotoase în plină tăcere…
În tăcere, poți vedea în rezoluție full HD cum s-au scurs ore și zile, cum au zburat ani dăruiți unor proiecte de viață care s-au dus pe apa sâmbetei și unor oameni a căror mască nu o descoperi decât atunci când te împiedici, cazi și îți umpli interiorul de răni. Strigi, arunci cu pietre, te revolți, nu poți și nici nu ai timp să taci, ai prea multă tăcere adunată, dar tot cu ea stai de vorbă, cu tăcerea… Dușmanul de te-aude țopăie de bucurie și aplaudă la fiecare lacrimă vărsată. Cei care te iubesc te-ar înțelege, dar nu îndrăznești să-i faci să plângă lângă tine, din simplul motiv că…
-
Fără Eva, Adam n-ar fi avut nici un rost
Odată cu venirea primăverii, partea „tare” a omenirii își îndreaptă atenția către cea mai gingașă făptură: Femeia. Atenție care, deseori, se evaporă în neant chiar după ziua de 8 martie. Asta pentru că mulți dintre bărbați, care se feminizează pe zi ce trece, nu au apreciat niciodată femeia la justa ei valoare, ba chiar continuă să o trateze ca pe o ființă inferioară lor. Un număr impunător de bărbați, care se văd Alain Delon din tinerețe atunci când se uită în oglindă, nu mai sunt ceea ce ar trebui să fie un bărbat. Ei au intrat cumva într-o zonă de confort, nu mai vor să-și asume responsabilități și-și doresc alături…
-
„Cum de există oameni care mai pot respira după ce au făcut pe alţii nefericiţi?”
În accepțiunea dumnezeiască, Omul a fost plămădit ca ființă gânditoare și asemănătoare cu Creatorul, o ființă menită să creeze și să răspândească binele, o ființă care „privește în sus”, însă mediul toxic în care ne zbatem i-a transformat pe mulți în monștri. Da…, sună dur, tragic și incredibil, dar monștrii există. Ei fac parte din cotidian. Unii se manifestă din plin ori de câte ori au ocazia, alții sunt invizibili și discreți, ba chiar poartă masca cumsecădeniei și a fineții. Deși vor să pară îngeri care nu fac nici un rău nimănui, mințindu-se în sinea lor că sunt cei mai buni și puternici, deși pot spune, pe cât de ușor…
-
Eminescu și… „Tu-i neamul nevoii!”
Odată în an, indiferent de culoare și orientare, politicienii și granzii culturii se înghesuie la bustul lui Eminescu, fie pentru a depune flori cu miros de ipocrizie, fie pentru a-și mai aminti câte un poem al celui care a fost Luceafărul literaturii române. Prea puțini sunt cei care vin la el cu inimă curată. Detestat, atacat, cenzurat și astăzi chiar de mulți dintre cei care i se închină fățarnic, Mihai Eminescu a fost, este și va rămâne Poetul-nepereche și simbolul imaculat al românismului și unității naționale, atâta vreme cât limba română va fi vie. Faptul că a fost defăimat și lichidat civil prin lansarea zvonului nebuniei inexplicabile, prin falsul diagnostic…
-
Cerșim atenție, iubim cu forța și ne irosim viața alături de oameni „goi”
Există priviri calde și luminoase care îți transmit bucurie, dragoste și zâmbete, priviri care te cheamă și îți alină orice tristețe. Există priviri melancolice, care ascund ceva și totodată caută mângâiere. Există priviri goale, care nu transmit nimic și priviri reci, chiar glaciale, care îndepărtează. Atunci când două priviri își dau întâlnire, se produce o clipă de tăcere între doi oameni. Uneori, aceste priviri leagă destine. Alteori, privirile blânde, de-a lungul vremii, se transformă într-un fel de lehamite, indiferență sau ură. Totul începe de la un simplu cuvânt care, deși spus din toată inima, nu ajunge la urechile celuilalt sau de la un cuvânt aruncat la întâmplare, pe negândite, ce…
