Eseuri

  • Eseuri

    Poem: A venit ploaia…

    În întuneric, stropii sărută pământul, transformându-se-n lacrimi ce coboară de la înălțimi diferite pentru a aduna și stinge doruri. În bezna nopții, Heruvimi se văd din ceruri, șiroaie spală șoapte, ape sfinte cad peste păcate. Plouă îndesat și sufletul se face ba mic, ba mare Plouă frumos, iar dincolo de lacrimi Inima zburdă și se udă. Închid ochii, cugetător, și visez într-un lin zbor: Vreau să-mbrățișez ploaia…

  • Eseuri

    Mimetism social

    Se-ntâmplă ceva cu noi… Cam toți suferim de mimetism social cronic. În pofida unei promovări intense a diversității, ni se impun în continuare două „modele” sau tendințe, pe care le înghițim fără să ne dăm seama. Primul „model” este cel de a fi CA TOȚI, de a acționa cu hurta. Și majoritatea dintre noi tindem să fim anume așa – ca toți! Adică trași la indigo. Pentru că așa ni s-ar cere sau pentru că așa ni se pare „normal”. Și pentru că trebuie cumva să ne aliniem la niște standarde. Al doilea „model”, contrar celui dintâi, care mai degrabă se vrea a fi un curent „revoluționar”, este cel de…

  • Eseuri

    Schimbarea versus viaţa într-un glob de sticlă

    Sunt genul de om care mereu vrea să schimbe ceva. Uneori, totul. Vreau să schimb lumea, țara, mentalități, idei fixe și multe alte lucruri. Înțeleg că e o nebunie și un defect care îmi joacă festa în miezul unui front pe care se dă o luptă aprigă între general și particular. O luptă care capătă, pe zi ce trece, forme dramatice. În general: avem o țară frumoasă; suntem demni și independenți; avem justiție și luptăm împotriva corupției; construim o școală prietenoasă și centrată pe elev; pretindem că, de la an la an, o ducem mai bine; suntem creștini, pașnici, ospitalieri și toleranți; suntem cinstiți șine place să muncim. În particular:…

  • Eseuri

    Ploaie bacoviană

    Plouă mocănește, bacovian, cu nervi de toamnă… Dacă stăm și privim la geam, e ca și cum am face o oră de terapie cu un psiholog foarte bun. Atunci când cerul sărută pământul, parcă ne dăm seama că avem nevoie în primul rând de noi înșine. Deschidem ușa sufletului, găsim o fărâmă de liniște și ne furișăm acolo pentru a sta la taifas cu propriile gânduri. Plouă sacadat. Și e fascinant că Măria sa Ploaia ne așterne în cale apa, oferindu-ne prilejul de a ne ierta că nu am fost în stare să ne ridicăm privirea de printre griji pentru a admira zilele cu soare. Putem respira ca într-o oază…