Cadrul didactic și criza vocațiilor

Garantarea unei educaţii de calitate şi promovarea oportunităţilor de învăţare de-a lungul vieţii pentru toţi este una dintre temele fundamentale pe Agenda Educației Globale 2030.

Pentru a atinge acest obiectiv e nevoie, însă, de profesori bine pregătiți, corect plătiți, motivați și protejați în faza abuzurilor de tot genul. Din păcate, tendințele mondiale indică o scădere semnificativă a motivației cadrelor didactice. R. Moldova nu face excepție. Situația e sumbră. Asistăm la o criză a vocațiilor. Remunerarea dascălilor stagnează în raport cu alte profesii. Profesorul nu mai este stăpânul școlii. Părinți, oameni din afara sistemului, care nu au nicio tangență cu învățământul, dictează CUM și CE trebuie să predea un pedagog, CUM să evalueze ș.a., făcând referire la sisteme educaționale din alte state fără a cunoaște bine sau chiar deloc realitățile de aici și de acolo. E ca și cum eu, filolog de formare, aș învăța un chirurg cum să țină bisturiul și cum să opereze. Toate acestea scad drastic din prestigiul și atractivitatea meseriei.

Pentru a soluționa această criză a vocațiilor, înainte de orice reformă, sunt necesare eforturi comune pentru a susține cadrele didactice care au rămas în sistem și a atrage cadre tinere, prin acțiuni de motivare și profesionalizare continuă.

Profesorii au nevoie de un spațiu în care să se simtă în siguranță, să se exprime liber și să fie auziți fără a se simți judecați, penalizați sau supravegheați, de un spațiu în care meritocrația și corectitudinea să fie puse în capul mesei. Profesorii au nevoie de recunoaștere, de părinți și de actori sociali cu care să colaboreze.