vineri, noiembrie 8

Cadrele didactice, între criza vocațiilor și decredibilizare

O imagine cât o mie de cuvinte… „Aceștia au fost profesorii mei”: unii o spun cu mândrie și recunoștință, alții – cu dispreț, pasându-le o bună parte din propriile greșeli și frustrări.

Din ce în ce mai des, organele de conducere, părinții, societatea în ansamblu, acuză Școala de orice eșec al copiilor. Și tot mai rare sunt cazurile în care cineva își exprimă respectul și mulțumirea față de Dascăl. Nici măcar atunci când elevul are rezultate excelente la un concurs, olimpiadă sau obține o bursă de mobilitate. E meritul elevului, vor zice mulți. Adevărat, dar totuși…, undeva, un mic grăunte a fost sădit de Cineva. Or, profesorul a devenit responsabil doar de răul care ni se întâmplă.

Cadrele didactice se simt amenințate și vulnerabile. Se duce o adevărată campanie de defăimare a acestora. Pe de o parte, de către mass-media, pe de altă parte – de mulțimea de experți, care apar zilnic ca ciupercile după ploaie și care, de multe ori, nu au nicio treabă cu învățământul. Se face public orice exemplu nefericit și i se oferă tribuna oricui, indiferent de statutul său social, sfera de activitate, nivelul de formare și gradul de inteligență. Această campanie nu face decât să slăbească autoritatea profesorului în societate, decredibilizându-l până în măduva oaselor.

Cadrele didactice devin ținta atacurilor. Nu mai sunt în siguranță și nu mai sunt respectați. Este extrem de dureros ca un Dascăl dedicat să fie tras de mânecă de orice părinte nemulțumit că fiul /fiica nu are notele /calificativele dorite. Sau pentru că, la una dintre lecții, i-a certat copilul pentru teme neefectuate, „traumatizându-l”. Sau pentru că nu i-a răspuns seara la un mesaj pe o rețea socială. Ori nu i-a zâmbit așa cum și-ar fi dorit. Și multe alte acuzații aberante și deplasate.

Toate aceste abuzuri psihice, uneori și fizice, sunt încurajate de lipsa unei legi clare, care să protejeze cadrele didactice și să le ofere o siguranță atât la școală, cât și în societate.

Acordarea statutului de autoritate publică, precum și elaborarea unui statut al cadrelor didactice cu drepturi și obligații, ar ajuta în soluționarea problemelor legate de bullying. Asta ar face bine inclusiv elevilor și părinților, care-și doresc mentori siguri pe ei, nu stresați și terorizați că ar putea fi reclamați. Iar cazurile triste pot fi soluționate altfel, nu prin abuzuri!

Nu toți profesorii sunt buni și nu toți inspiră. Întotdeauna au fost persoane care au greșit profesia. Și asta e valabil pentru toate domeniile.

Orice ar fi, să nu lăsăm respectul și bunul simț să moară! Pentru că atunci când pierdem respectul și bunul simț, devenim aroganți și autosuficienți, egoiști și oportuniști până la ultimul dram de nesimțire și indiferență. Fără respect, bun simț și demnitate, dar cu ură și răzbunare, vom ajunge să distrugem ceea ce este mai frumos în noi și cei de lângă noi: umanismul! Fără respect unul față de altul ne vom transforma în subspecie.

Înainte de a arunca cu pietre într-un pedagog, să analizăm, să gândim critic, să alegem calea dialogului și să ne aducem aminte că, întâi de toate, profesorul este OM, cu suflet și emoții, cu sentimente și griji, cu o viață și dincolo de pereții școlii!

În condițiile unei crize aproape apocaliptice a valorilor și vocațiilor și a penuriei de cadre, profesorul merită mai mult respect și prețuire din partea societății. Umilirea și „cuțitul în inimă” nu sunt soluții demne pentru o comunitate ce se vrea liberă, responsabilă și democrată!

Să ne respectăm înaintașii și pe cei care ne-au ajutat să facem primii pași în Școala Vieții!