Press "Enter" to skip to content

Biblia, primul Act al Unirii tuturor Românilor

Cu 372 de ani în urmă, în data de 21 ianuarie 1648, la Bălgrad (numele orașului Alba Iulia în româna veche), apărea prima traducere integrală în limba română a Noului Testament. Nicolae Iorga, în Istoria Bisericii Românești (vol. 1, 1908, p. 336), menționa că lucrarea a fost tipărită de Simion Ștefan, mitropolit al Ardealului și traducător, și că acesta ar fi conlucrat cu o serie de călugări din Țara Românească, deoarece, începând cu 1582 (anul publicării Paliei de la Orăștie, prima traducere parțială a Vechiului Testament în limba română), numărul cărturarilor scăzuse considerabil în rândul ardelenilor.

Apariția acestei prime traduceri a Noului Testament a reprezentat piatra de temelie pentru cultura românească și o premieră pentru celelalte popoare sud-est europene, fiind favorizată de influența calvinismului. Bătălia de la Mohács din 29 august 1526 a creat premisele infiltrării Reformei pe teritoriul Ungariei turcești și a dus, mai târziu, la formarea principatului Transilvaniei (1541), condus, o bună perioadă de timp, de principi de confesiune calvină, printre care și Gheorghe Rákóczi I, sub patronajul căruia a fost făcută traducerea acestei cărți sfinte. Noul Testament de la Bălgrad constituie cel mai valoros exponat al colecției de carte veche a Muzeului National al Unirii din Alba Iulia.

Potrivit exegeților, limba utilizată în traducerea Sfintei Scripturi este plăcută, apropiată celei contemporane și reflectă o extraordinară frumusețe literară.

Traducerea parțială a Vechiului Testament în 1582 și tipărirea Noului Testament de la Bălgrad în 1648 au fost pașii premergători ai editării Bibliei de la București, în noiembrie 1688. Lucrarea mai este cunoscută și sub numele de Biblia lui Șerban Cantacuzino, acesta fiind unul dintre marii cărturari români preocupați de a avea Cuvântul lui Dumnezeu în limba vorbită de credincioși.

Cartea Cărților a cunoscut un proces de editare anevoios și de durată. Traducerea a început prin 1682, având ca surse de plecare Septuaginta (Veneţia, 1687), Biblia sacra polyglotta (Londra, 1653-1657), Vechiul Testament (Nicolae Milescu-Dosoftei, 1662-1668) și, bineînțeles, Noul Testament de la Bălgrad (Alba Iulia, Simion Ştefan, 1648). Printre erudiții care și-au adus contribuția la realizarea acestui produs biblic au fost Fraţii Radu şi Şerban Greceanu, arhiepiscopul Ghermano de Nisa (directorul Academiei Greceşti din Constantinopol), Sevastos Kymenites (directorul Şcolii Greceşti din Bucureşti), iar corectura lucrării a fost încredințată fostului episcop de Huşi, Mitrofan.

Preocuparea românilor pentru traducerea Scripturii în limba lor a început de timpuriu, în comparație cu alte popoare ortodoxe, cum ar fi slavii sau grecii, care au manifestat interes pentru acest lucru abia pe la mijlocul sec. al XIX-lea. Traducerea Bibliei în limba greacă modernă a fost realizată în 1840, iar în rusă – și mai târziu, în 1876.

Slujbele bisericești se oficiau în limba slavonă, iar oamenii de rând, enoriașii care luau parte la acțiunile de cult, necunoscând decât limba română, nu înțelegeau ceea ce se citea și se predica. Prin urmare, exista o nevoie acută de a face legătura cu Sfinții prin intermediul limbii materne.

Biblia lui Cantacuzino este o operă de mari proporții, o Carte fundamentală nu doar pentru ortodoxia românească, ci și pentru dezvoltarea limbii române literare. Publicarea acesteia a construit calea pe care avea s-o urmeze limba bisericească scrisă, a contribuit substanțial la îmbogățirea lexicului și a sintaxei și a devenit punct de referință pentru traducerile ulterioare ale textelor biblice.

Dincolo de importanța sa religioasă, Biblia de la București poate fi considerată primul Act al Unirii tuturor Românilor și un simbol inebranlabil de unitate națională. Circulația sa intensă în toate provinciile românești, dar și în afara granițelor lor (exemplare ale Bibliei au fost transmise fostului mitropolit Dosoftei, aflat atunci în surghiun în Polonia, și Papei Benedict al XIV-lea, acesta din urmă aflându-se astăzi în Biblioteca Universității din Bologna) a cimentat unitatea de limbă și conștiință a românilor.

Cea mai citită carte din toate timpurile, Sfânta Scriptură unește creștinii sub aceeași umbrelă, propovăduind Binele și Adevărul. Pentru poporul român de pretutindeni, Bine și Adevărul stau în Unire. Unirea cu Hristos, Unirea cu Țara. Doar ea ne va aduce pacea, liniștea și bunăstarea mult așteptate.