vineri, noiembrie 8

Bacalaureatul de-a lungul timpului: între modernizare și suprasaturație high-tech

„Fără școală să nu aștepte nimeni nici părinți buni, nici fii buni, și prin urmare nici un stat bine organizat, bine cârmuit și păstorit”.

(Ion Heliade Rădulescu)

Bacalaureatul, examenul care scoate peri albi tuturor elevilor ce absolvă 12 clase de liceu și care este obligatoriu pentru admiterea în instituțiile de învățământ superior, are o istorie pe cât de interesantă pe atât de îndepărtată. Termenul de bacalaureat provine de la alterația cuvântului bachelier din franceza veche și latinescul medieval baccalarius „tânărul care vrea să devină cavaler”, sub influența altui latinism, laureare „a încununa cu lauri” [13, p. 206].

Considerat un „examen de maturitate”, BAC-ul își are originile în țara lui Voltaire. A apărut la una dintre cele mai importante instituții medievale, Universitatea din Paris, în secolul al XIII-lea, și era conferit în cadrul a patru facultăți: arte, medicină, drept și teologie. Era vorba de primul grad obținut la fiecare dintre aceste facultăți, facultatea de arte constituind un fel de studii prealabile pentru celelalte: bacalaureatul în teologie era, de exemplu, superior celui în arte. Bachelier-ul (în traducere liberă „tânăr”, „june”, fiindcă în acea epocă studiile erau urmate în special de băieți) își putea continua licența pentru a avea dreptul de a preda la facultate (licencia docendi). BAC-ul s-a răspândit apoi în alte universități din Franța și Marea Britanie, iar la 17 martie 1808, decretul emis de Napoleon Bonaparte consfințește instituirea examenului de bacalaureat și pune bazele învățământului modern francez.

În paginile ce urmează vom face o radiografiere a metodologiei de examinare a școlarilor la finalul ciclului liceal, vom trece în revistă avantajele și dezavantajele acesteia în funcție de țară și vom compara diferite tipuri de bacalaureat din Europa pentru a putea propune unele soluții în vederea ameliorării sistemului educațional preuniversitar românesc.

 

Bacalaureatul în Franța

În Republica Franceză bacalaureatul este diferențiat, depinde de liceul urmat și totodată este focusat pe lansarea candidaților spre mediul universitar. Examenul de BAC susținut de francezi este considerat a fi unul dintre cele mai eficiente, echitabile și transparente modele de testare de pe bătrânul continent. Acesta corespunde a trei direcții de studii liceale: bacalaureatul general, bacalaureatul tehnologic și cel profesional.

Bacalaureatul general

Începând cu 1995, BAC-ul general include seriile economic și social (ES), literar (L) și științific (S). Fiecare serie este organizată în jurul unui nucleu coerent de discipline dominante în interiorul unei formări generale. BAC-ul general dirijează elevii către continuarea studiilor la universități și școli superioare (les Grandes Ecoles). Potrivit datelor Ministerului Educației Naționale, Învățământului Superior și Cercetării al Franței [9], acest tip de BAC este preferat de 53% dintre liceeni.

Bacalaureatul tehnologic

BAC-ul tehnologic îmbină cultura generală și cea tehnologică și are ca scop inserția imediată a absolvenților în câmpul muncii. BAC-uri tehnologic are 8 serii, în consonanță cu parcursul școlarizării: bacalaureatul tehnologic industrial și de dezvoltare durabilă, designul și artele aplicate, tehnologiile sanitare, managementul și gestiunea, agronomia, muzica și dansul și bacalaureatul hotelier. Oricare ar fi seria solicitată, învățământul tehnologic este privilegiat, îndeosebi prin prisma proiectelor și studiilor de caz concrete. Marea majoritate a celor care susțin acest tip de evaluare doresc să-și continue studiile și să devină tehnicieni superiori; prin urmare, pot obține brevetul de tehnician superior – BTS (Brevet de Technicien Supérieur) sau o diploma universitară de tehnologie, numita DUT (Diplôme Universitaire de Technologie). Aproximativ 25% dintre elevii francezi își încheie studiile liceale prin acest tip de BAC.

 

Probele de susținere a bacalaureatului general și celui tehnologic sunt repartizate în două categorii. Probele de categoria I-a sunt susținute de toți candidații la bacalaureat. Testele sunt constituite din probe anticipate (susținute la finele primului an) și probe terminale (susținute la sfârșitul ultimului an de studiu).

După realizarea probelor de categoria I-a:

  • Candidații care au obținut media 10/20 sau mai mult sunt declarați admiși;
  • Candidații care au obținut o medie de cel puțin 8/20 sau inferioară valorii de 10/20 sunt autorizați să se prezinte la probele de categoria a doua;
  • Candidații care au înregistrat o medie mai mică de 8/20 sunt declarați amânați.

Probele de categoria a II-a sunt de asemenea numite examene orale de ratrapare. Candidații dau două probe orale la materiile alese dintre cele care au făcut obiectul probelor scrise în prima categorie, inclusiv la franceză. Cea mai bună notă acumulată (la proba din categoriile I și II) este luată în considerare de juriu. Candidatul este acceptat la bacalaureat doar în cazul în care obține o medie de 10/20 la aceste examene orale sau mai mare pentru totalitatea probelor.

Candidații amânați în urma probelor de categoria a II-a primesc un certificat de finalizare a studiilor medii (CFES – Certificat de fin d’études secondaires). Mențiunile sunt atribuite doar celor care au luat BAC-ul din prima încercare, în baza mediei acumulate:

  • Mențiunea assez bien (AB) – „destul de bine” (cum laude): media egală sau mai mare de 12 și mai mică de 14.
  • Mențiunea bien (B) – „bine” (magna cum laude): media între 14 și 16.
  • Mențiunea très bien (TB) – „foarte bine” (summa cum laude): media egală sau mai mare de 16.

Bacalaureatul profesional

BAC-ul profesional finalizează prin obținerea unei diplome naționale ce permite inserția profesională a candidaților. Acest tip conține 80 de specializări și modalități flexibile de evaluare, în corespundere cu traseul educațional parcurs. Examenul prevede șapte probe obligatorii. Liceenii pot de asemenea alege maxim o probă facultativă și au dreptul și la o probă de ratrapare, numită „probă de control”. 22% dintre absolvenți sunt testați de o asemenea manieră.

În Franța, anual, circa 650 000 de elevi iau bacalaureatul, rata de promovare fiind de aprox. 80%.

 

Bacalaureatul în Germania

Sistemul educațional german este cunosc ca unul dintre cele mai complexe și rigide din Europa. După terminarea școlii primare, elevii sunt repartizați la una din cele trei versiuni de ciclu gimnazial din Germania: Hauptschule (şcoala generală care cuprinde clasele 5-9 și se încheie cu un examen de absolvire), Realschule (şcoală cu profil specializat ce presupune absolvirea a 10 clase) sau Gymnasium, echivalentul liceului de la noi, care se încheie cu un examen general de bacalaureat (Allgemeines Abitur) la sfârşitul clasei a 12-cea. Examenul Abitur este alcătuit din probe scrise și orale, subiectele abordate variind în funcție de specializarea aleasă de elevi în ultimii doi-trei ani de studiu. După absolvire, bacalaureații devin titularii unei diplome intitulate Abiturzeugnis, cu toate notele obținute, și au dreptul să se înscrie la o universitate. Rata de absolvire a studiilor preuniversitare în statul german oscilează între 95% și 99%. Promovabilitatea atât de înaltă a examenelor se explică prin permanentizarea evaluării elevilor (nemții sunt obligați să treacă în fiecare an prin tot felul de examene și testări) și pragmatismul foarte dezvoltat (chiar din primii ani elevii sunt ghidați să se orienteze spre un anume domeniu). Meritocrația este pusă în capul mesei în Germania și, grație acestui fapt, diploma de BAC este dobândită de numai 43% din tineri. Plus la aceasta, cei care își doresc cu tot dinadinsul să fie admiși într-o universitate de prestigiu, nu doar trebuie să treacă de bacalaureat, ci și să aibă în palmares participări la activități extracurriculare. Activitățile în beneficiul societății sunt foarte apreciate de nemți, cea mai promovată dintre acestea fiind voluntariatul.

 

Bacalaureatul în Marea Britanie

Marea Britanie nu este țară promotoare a unui singur bacalaureat și nici a tipurilor de BAC, aidoma țărilor care s-au inspirat de la francezi, ci propune variante pentru orice gust. În primul rând, vom menționa General Certificate of Education Advanced Level (Certificatul General de Educație Nivel Avansat) sau Diploma de A-level. Doritorii de a dobândi acest certificat trebuie, pe lângă 11 ani de școală obligatorii, să mai urmeze încă doi ani, cunoscuți în terminologia educațională ca Sixth Form. Deși sunt gratuiți, unii tineri renunță la acești doi ani pentru a intra mai repede pe piața muncii. Elevii care pledează pentru Sixth Form au de ales patru discipline la care vor susține examene, dintr-o listă gigantică de materii ce variază de la matematică și istorie până la gândirea critică, studii filmografice, design sau tehnologie în domeniul textilelor. Bacalaureații sunt evaluați în baza rezultatelor generale: primii 10% primesc calificativul A, următorii 15%, B și tot așa până la ultimii 10% care sunt apreciați cu F (Fail), adică pică examenul. Aceste calificative sunt criteriile potrivit cărora instituțiile de învățământ superior admit sau resping candidații la studii. Deseori, comisia de admitere poate cere o notă minimă pentru anumite materii. De exemplu, la o facultate de matematică sunt acceptați doar candidații cu A la matematică, indiferent de notele acumulate pentru alte discipline. Judecând după datele din anii 2012-2013 (98% au primit calificative de trecere, peste un sfert fiind evaluați cu calificativul A), acest sistem pare unul destul de simplu și promițător.

Tinerii britanici pot alege și alte variante de BAC. Cele mai prestigioase sunt considerate International Baccalaureate (IB), calificarea Business and Technology Education Council (BTEC), Cambridge Pre-U și Higher (valabil doar în Scoția).

IB este foarte asemănător cu BAC-ul românesc. Academia Britanica consideră această variantă de BAC mai bună, fiindcă presupune o pregătire mai serioasă și complexă, se susțin examene la șase materii: matematica, o disciplină realistă, o disciplină umanistă, limba maternă, o limbă străină și o probă la alegere.

Didacticienii de la Cambridge vin cu propriul sistem de evaluare, așa-zisul Cambridge Pre-U. Deși criticat de mulți și calificat drept elitist, sistemul respectiv este recunoscut de mai multe universități britanice celebre și este axat pe un proiect de cercetare și un portofoliu de „perspective globale”.

Remarcăm că Diploma de A-level este recunoscută de toate universitățile, cea de International Baccalaureate de majoritatea și Cambridge Pre-U – numai de 111 universități, aproape toate cele de top.

 

Bacalaureatul în Spania

În Spania, BAC-ul poartă un caracter voluntar și constă din doi ani de pregătire a elevilor pentru universitate sau forjarea unei cariere: 1º de Bachillerato și 2º de Bachillerato. În acești doi ani toţi liceenii studiază limba şi literatura spaniolă, filozofia şi educaţia civică, o limbă străină sau limba regiunii din care provin, istoria filosofiei, istoria Spaniei, ştiinţa lumii moderne (aici sunt incluse noţiuni de genetică, de ştiinţă a universului) şi educaţia fizică. În plus, elevii trebuie să-şi mai aleagă una din trei specializări: arta, ştiinţa şi tehnologia sau ştiinţele sociale şi umaniste. La sfârşitul celui de-al doilea an, școlarii susțin un examen – Prueba General de Bachillerato și primesc Título de Bachiller. Elevii care au terminat liceul dau, în plus, un alt examen național (la selectividad) pentru a se putea înscrie la universitate sau la cursurile de formare tehnică de nivel superior. Candidații sunt admiși în ordinea descrescătoare a mediei obținute la selectividad sau, în cazul studenților străini, a mediei acordate prin echivalare de către Ministerul Educației al Spaniei [10] sau Universitatea Națională de Educație la Distanță (UNED).

 

Examenul de stat sau „de maturitate” în Italia

Echivalentul BAC-ului în Italia este examenul de stat, numit și „de maturitate”. Acest examen, care atestă sfârșitul studiilor liceale și permite accesul la universitate, a fost introdus în anul 1923 de Giovanni Gentile, filosof și pedagog, ministrul Instrucțiunii Publice în timpul lui Benito Mussolini. Inițial, după cum este indicat în Enciclopedia Treccani, examenul avea loc în afara instituției și cuprindea o probă la italiană și latină (pentru toate tipurile de liceu), proba la greacă sau latină (pentru liceele lingvistice) și la matematică sau limba străină (pentru liceele științifice). Examenul a fost simplificat în epoca regimului fascist, din cauza procentului mic de promovare (în prima serie au promovat doar 25% din cei înscriși). Sistemul lui Gentile a fost reintrodus în 1951 și a suferit, ulterior, varii schimbări. Forma actuală datează din 2008-2009.

Examenul de stat din Italia are trei probe scrise şi una orală. Prima probă – aceeaşi pentru toate tipurile de liceu – este la limba şi literatura italiană. Școlarul poate alege din varietatea de subiecte propuse: a) analiza unui text din literatura italiană; b) scrierea unui eseu pe o temă dată; c) redactarea unei lucrări pe o temă de istorie literară; d) un eseu pe o temă de actualitate culturală. Proba durează şase ore şi elevii pot consulta dicţionarul explicativ al limbii italiene. Proba a doua diferă de la un liceu la altul. Pentru liceul clasic se propune traducerea unui text din latină sau greacă veche; pentru liceul lingvistic – o limbă străină modernă; pentru liceul ştiinţific – matematica; pentru liceul tehnic – o materie specifică (electronică, informatică, chimie etc.); pentru liceul de artă – un desen, o pictură etc. Durata examenului variază între cinci şi opt ore, în funcţie de disciplină.

Proba a treia este centrată pe patru sau cinci materii alese dintre cele studiate în ultimul an de liceu şi poate cuprinde subiecte de sinteză, chestionare, dezvoltare a unor proiecte. Materiile pentru proba a treia sunt anunţate în fiecare an, la sfârșit de ianuarie, de Comisia pentru Examenul de Stat. Proba durează două ore şi jumătate.

Proba orală este concepută sub formă de colocviu, cu implicarea profesorilor ce au predat disciplinele din ultimul an de studii. Poate fi realizată şi o lucrare de absolvire (tesina) pe o temă interdisciplinară.

Diploma se tipăreşte la Istituto Poligrafico e Zecca dello Stato (Monetăria Statului) şi consemnează rezultatele examenului în cinci limbi – italiană, engleză, franceză, spaniolă şi germană [5].

Până în 2006, comisiile de examen erau formate din profesorii fiecărei clase de liceu, doar preşedintele fiind din afară. După noua lege, comisiile de examen sunt formate, paritar, din examinatori interni şi externi. Punctajul minim pentru promovarea examenului de stat este 60 din 100. În anii ’60, promovau aproximativ 70% dintre candidați, iar în deceniile următoare procentele au crescut simțitor. După ultimele reforme – a căror intenţie era de a susţine rigoarea şi meritul la examenul de stat – rata de promovare a trecut de 90%.

 

Finlanda – un model planetar de educație

Mai multe studii și clasamente recente (de ex. cel întocmit de „Pearson” – https://www.pearson.com/ și „The Economist Intelligence Unit” – http://www.eiu.com/) califică Finlanda drept fruntașă în ceea ce privește calitatea educației, în special pe segmentul preuniversitar. Psihologul și ex-directorul colegiului Claret din Barcelona, Javier Melgarejo, a realizat un studiu de zece ani, consacrat sistemului de învățământ finlandez și a încercat să găsească cheița succesului mondial de care acesta se bucură. Rezultatele studiului sunt reflectate într-un articol publicat de Agenția Națională de Presă AGEPRES [1]. Potrivit cercetătorului catalan, excelența în educație se datorează îmbinării a trei elemente: familia, școala și resursele socio-culturale (biblioteci, activități de recreere, film, etc.). Stimularea lecturii acasă este fundamentală: în Finlanda 80% din familii merg la bibliotecă la sfârșitul săptămânii.

O altă deosebire, atestată de același cercetător, rezidă în calificarea cadrelor didactice. „Finlandezii consideră că tezaurul unei națiuni sunt copiii, iar pentru educația lor recurg la cel mai buni profesioniști din țară”, spune psihologul [Ibidem]. Să devii profesori în Finlanda nu este deloc ușor, este o profesie onorabilă, iar cei care decid să îmbrățișeze cariera pedagogică sunt foarte bine pregătiți și absolvă programe de master specializate în pedagogie, subvenționate 100% de către stat. Incredibil, însă concurenţa este mai mare la specializările cu profil didactic, decât la Medicină sau la Drept.

Programele de învățământ sunt geniale prin conținutul lor, dar și prin relevanța lor pentru viața modernă și prin integrarea predării dincolo de granițele diverselor materii, remarcă Prof. Dr. Ion Petre, făcând trimitere la The Finland Phenomenon, 2011 [14], un documentar semnat de Dr. Tony Wagner, cercetător la Harvard, pe care l-a realizat în urma unor vizite în şcolile din Finlanda și discuțiilor purtate cu profesorii, părinţii şi oficialii Ministerului Educaţiei din această ţară. În școlile finlandeze nu se pune accentul pe „cumințenie”, în sensul că elevul trebuie să fie tăcut și atent la discursul profesorului. Copiii sunt încurajați să interacționeze cu profesorul cât se poate de mult.

Absolvirea bacalaureatului este privită ca un eveniment de mare importanța și de mândrie atât pentru tânărul absolvent cât și pentru familia lui. Finlandezii spun că în viața unui om există două mari momente de împlinire personală: absolvirea bacalaureatului și fondarea propriei familii [8].

Studiile liceale în Finlanda au o durata medie de 3 ani. Există licee de specialitate și licee în care se studiază discipline teoretice, cu o anumită dominantă (informatică, științe navale, etc.). În anul I de liceu, elevii studiază 4-6 materii obligatorii, iar următorii doi ani includ o serie de cursuri opționale. Bacalaureatul este constituit din cel puțin 4 examene: limba maternă, a doua limbă oficială, o limbă străină, matematica sau un test din setul de materii teoretice studiate. Cu excepția probei la limba maternă, examenele se desfășoară în baza a două niveluri de dificultate: intermediar și avansat la a doua limbă oficială, și începător și avansat la matematică și limba străină. Fiecare candidat este obligat să susțină examenul al nivel avansat măcar la una dintre discipline. Totodată, vom menționa că liceul finlandez este unul flexibil, cea mai mare parte a curriculumului având la bază materii opționale, pe care tinerii și le aleg în acord cu interesele și proiectele lor de viitor.

Sanda Bordei, în articolul său Sistemul de învățământ finlandez – studiile liceale, postat pe site-ul Fundației „Dinu Patriciu”, descrie procedura de susținere a examenelor:

  • Examenul la limba maternă are două părți: un eseu și o secțiune de verificare a abilităților de expresie lingvistică și de analiza de text. Eseul se concentrează pe nivelul general de educație al candidatului, nivelul de dezvoltare a gândirii, capacitatea de exprimare și coerență.
  • Examenul la a doua limbă oficială are următoarele secțiuni: înțelegere (vorbit și scris), și capacitatea de a se exprima în scris.
  • La matematică, elevii trebuie să răspundă la 10 întrebări și au voie să folosească calculatorul și cărți cu tabele. Bateria de studii generale include teste la: religia evanghelică luterană, religia ortodoxă, etică, filosofie, psihologie, istorie, științe sociale, fizică, chimie, biologie, geografie și, mai recent, educația pentru sănătate. Examenul se dă la una dintre aceste materii și cuprinde între 6 și 8 itemi [2].

Liceenii pot primi următoarele calificative:

  • Laudatur (L);
  • Eximia cum laude approbatur (E);
  • Magna cum laude approbatur (M);
  • Cum laude approbatur (C);
  • Lubenter approbatur (B);
  • Approbatur (A);
  • Improbatur (I).

Tot în Finlanda mai există și așa numita compensație – dacă un elev nu trece unul dintre cele 4 examene obligatorii la BAC (deci obține un I), el poate totuși să obțină Diploma de BAC dacă la celelalte examene a acumulat note suficient de mari încât să poată compensa această notă proastă [Ibidem].

Povestea celui mai performant sistem educațional din lume, cel finlandez, a început cu mai bine de jumătate de secol în urmă, cu reforme și investiții financiare și sociale uriașe, și va dura până în 2020. Până atunci în toate școlile se va preda după o nouă metodă: în orar nu vor mai apărea cursuri ca literatura, geografia sau matematica, ci teme sau/și fenomene. De asemenea se va recurge la „desființarea” sălii de clasă tradițională, adică elevii nu vor mai sta în bănci pasivi, ascultându-i pe învățători. Școlarii vor dezbate teme ample, care vor combina mai multe materii. De exemplu, anumite teme legate de Uniunea Europeană, prin aplicarea cunoștințelor din istoria țărilor membre, geografie, limbi străine ș.a.

 

Bacalaureatul în România

Modernizarea educației în spațiul românesc înregistrează primele progrese în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), primul domn al statului ce va deveni în 1918 România Mare. Cuza a reformat radical statul, continuând implementarea proiectului pașoptist. Vom aminti Legea instrucțiunii publice (1864), prin care învățământul primar devenea gratuit și obligatoriu, liceul avea 7 clase (clasa I echivala cu actuala clasă a V-a), se prevedea pregătirea pedagogică a cadrelor. Tot în acea perioadă au fost înființate Universitățile din Iași (1860) și București (1864).

România devine un stat modern, guvernat după principiul liberalismului, în timpul regelui Carol I (1866-1914). Legea învățământului din 1898, emisă de ministrul Spiru Haret, reorganiza învățământul secundar în trei secțiuni: clasică, modernă și reală; instituia bacalaureatul; reorganiza școlile de arte și meșteșuguri, școlile teologice și pedagogice și liceele militare.

Cu toate aceste, modernizarea statului român în sensul în care a fost proiectată la 1848, s-a înfăptuit în toate punctele sale în perioada domniei regelui Ferdinand I (1914-1927). Programul secolului al XIX-lea Unire, independență, împroprietărirea țăranilor, legislație modernă a fost implementat plenar.

Bacalaureatul este introdus în perioada României Mari, în 1925, de către Constantin Angelescu. După anii de învățătură la școala primară și liceu, Angelescu studiază medicina la Paris, apoi revine în patrie, unde își descoperă pasiunea pentru politică, iar mai târziu este numit ministru al Instrucțiunii Publice. Profită de școlarizarea de care a avut parte în Franța și își propune reformarea școlii românești, prin introducerea în învățământ a unei noi modalități de examinare a elevilor din anul terminal de liceu: examenul de maturitate. În sensul Legii nr. 77 din 1929 pentru modificare a câtorva dispoziţiuni ale art. 21 din legea învăţământului secundar referitoare la examenul de bacalaureat, „Absolvenţii liceelor de Stat sau particulare (ale confesiunilor, comunităţilor şi ale particularilor), cu sau fără drept de publicitate, cari doresc să continue studiile în învăţământul superior, trebuie să depună un examen de bacalaureat. Scopul acestui examen este de a verifica cunoştinţele dobândite de elevi la materiile de studii cele mai importante şi mai ales de a dovedi influenţa studiilor făcute asupra formării cugetării lor, deci, cu chipul acesta a selecţiona dintre absolvenţii liceului pe acei cari dovedesc că sunt în stare să urmeze cu folos studiile de specializare universitare” (Votat de Senat la 15 mai şi de Adunarea deputaţilor la 27 mai 1929) [7].

În articolul Cum susţineau Bacalaureatul liceenii basarabeni în România Mare, publicat pe Historia.ro, Eugenia Pogor menționează următoarele: Puţini erau moldovenii care, între anii 1918 şi 1940, în perioada României Mari, ajungeau la liceu şi mai puţini cei care obţineau o medie mare la Bacalaureat – o adevărată probă de foc. Examenele erau susţinute oral, la toate disciplinele, într-o singură zi.” [12].

Așadar, BAC-ul era susținut la 2 profiluri: științe umaniste și matematică. Examenele erau orale și se desfășurau în aceeași zi și în același loc, la toate disciplinele. Concurenții treceau de la un profesor la altul și răspundeau la diferite întrebări, fără a se pregăti din timp. În sală erau părinți și alți asistenți.

Primul examen de maturitate susținut în spațiul românesc a fost dezamăgitor, acesta s-a soldat cu absolvirea a doar 15 elevi din 30 înscriși. Rata de absolvire a crescut cu trecerea anilor, de la 48% în 1925, la 53% în 1926 și 70% în 1933.

Printre cei care au susținut pentru prima dată bacalaureatul s-a aflat și Mircea Eliade. În cartea sa Romanul adolescentului miop, scriitorul povestește despre groaza de care erau cuprinși aflând despre noul mod de examinare: Ne-a înspăimântat mult noul bacalaureat: suntem cea dintâi serie. Cei care învățau înainte, acum, se surmenează. Nimeni nu știe ce se va petrece precis la bacalaureat. Profesorii și-au pierdut calmul, băieții sunt înspăimântați. În loc de comisia amabilă, aleasă din profesorii liceului, cu care am copilărit și care ne cunosc, vom întâlni comisii severe, care ne vor cântări în trei minute, definindu-ne suficienți sau insuficienți pentru Universitate.” [4, p. 121]. Până și momentul afișării notelor este descris de Eliade, un moment de frică și părere de rău, pentru cei care au picat, și de fericire și mândrie pentru cei care au trecut: „Am scăpat, am scăpat!… Am trecut singurul din seria liceului nostru. Mă doare ca n-a trecut și Marcu. De acum, nu-mi va mai fi prieten. Pe noi ne legau creierele, nu sufletele. […] Mi-am citit numele pe listă, cu ochi tulburi. M-am plimbat iarăși prin curtea largă, cu platani ca în zilele examenului. M-a cuprins deodată un dor puternic de a vedea liceul unde am petrecut opt ani. Mă întrebau profesorii, mă întrebau elevii asupra bacalaureatului.” [Ibidem, pp. 133-134].

Sistemul educațional românesc din perioada interbelică s-a caracterizat prin funcționarea a patru tipuri de liceu: industrial, economic, pedagogic și real-umanist, existând circa 450 de astfel de instituții. Accentul era pus eminamente pe obiectivitate și testarea unei omogeneități a cunoștințelor.

O dată cu venirea comuniștilor la putere, seriozitatea, calitatea, obiectivitatea și transparența derulării examenului de bacalaureat s-au stins încetul cu încetul. Într-un regim care se dorea performant în raport Occidentul și cu semenii din blocul sovietic, accentul s-a deplasat de pe calitate pe cantitate. Întâi de toate, conta sporirea ratei de promovabilitate a BAC-ului. Examenele au devenit „sărbătoare”, partidul lăudându-se cu faptul că aproape toți candidații absolveau liceul. Se zvonește că însuși Nicolae Ceaușescu ar fi primit în dar câteva diplome (diploma de promovare acordată în 1965 de Școala medie nr. 10 și licența în economie, semnată de rectorul Institutului de Științe Economice „Vl. Lenin”).

În Republica Moldova, potrivit datelor Ministerului Educației [11], primele licee au fost create în 1990, iar primele diplome de bacalaureat au fost eliberate în 1993. Din 1990 încoace s-au întreprins multe acțiuni în materie de reformare și democratizare a sistemului de învățământ. Fiecare regim politic a tratat problema educației după politica și interesele vremurilor. Astăzi, totul e în derivă, se pare că nu mai contează nici calitatea (ca în România Mare) și nici cantitatea (ca pe timpul regimului sovietic). Ministerul nu se gândește decât la noi sisteme high-tech, care ar exclude trișarea și copierea la bacalaureat. Introducerea camerelor de supraveghere de ultimă generație, nepermiterea utilizării gadgeturilor și alte acțiuni au dus din nou la scăderea drastică a ratei de promovabilitate, fenomen atestat în ambele state românești.

Am încercat să punem pe cântar punctele tari și cele slabe ale sistemului educațional preuniversitar din Basarabia interbelică, parte legitimă a României Mari și cele ale educației din actuala Republica Moldova. Cu regret, astăzi învățământul, în pofida devotamentului multor profesori și a reformelor întreprinse, în pofida adoptării Codului Educației, se distinge mai mult prin eșecuri și neajunsuri. România Mare este un exemplu elocvent de promovare a talentelor, dar și a formării prin muncă asiduă și perseverentă. Sistemul de atunci a format personalități de calitate și nu cantități de specialiști (Grafurile nr. 1 și 2).

Falimentul educației este oglinda stării culturale din prezent. Ar fi absolut incorect să punem toate nereușitele pe umerii ministerului. Nu putem să nu apreciem pașii făcuți în vederea eradicării corupției în școli și reformării educației. Problema e că, în ceea ce privește BAC-ul, reformarea s-a redus la simpla interdicție a tradiționalelor „copiuțe”, la supravegheri video și verificări prin detectoare de metale. În fond, segmentul preuniversitar a rămas nereformat, nimeni nu s-a ocupat de profesorii care merită și poartă cu mândrie titulatura de Dascăl, și nici de cei care abia de reușesc să obțină o titulatură, dar continuă să predea, cu programe învechite și neadaptate. Nimeni nu s-a ocupat de elevi, care abia așteaptă să părăsească republica. Exodul de creieri nu mai poate fi controlat. Faptul că tinerii pleacă pentru a căpăta noi experiențe și a face studii în universități de prestigiu este salutabil, însă țara sărăcește pe zi ce trece, pleacă cei mai buni și cei mai activi. Drenarea inteligenței nu ar fi atât de îngrijorătoare, dacă tinerii și-ar dori să revină și să investească acasă. Ei, de fapt, își doresc acest lucru, dar vor să se întoarcă într-un stat prosper, care îi așteaptă. Lucrurile se vor schimba doar atunci când educația de calitate va deveni prioritară. Așa cum afirma și legendarul Nelson Mandela, educația este și va fi întotdeauna cea mai puternică armă pe care o putem folosi pentru a schimba lumea.

Ce se vrea până la urmă acest examen de bacalaureat, atât de polemizat în ultima perioadă? Care sunt obstacolele cu care se confruntă elevii și profesorii? Care sunt cauzele reculului în educație, sistem pe cât de tehnologizat pe atât de irelevant pentru tinerii din RM? Care ar fi soluțiile pentru dezrădăcinarea corupției, eliminarea stereotipurilor în învățământ și readucerea „veșniciei” (în accepțiunea lui Lucian Blaga), distrusă și de regimul totalitar comunist, și de așa-zișii pro-europeni? Am încercat să găsim răspunsuri la aceste întrebări prin desfășurarea unui sondaj de opinie aleatoriu, pe un eșantion de 400 de persoane: elevi, studenți, absolvenți și cadre didactice. Rezultatele pe care le vom analiza în continuare sunt probabilistice, chestionarul în sine nu a urmărit decât scoaterea în evidență a carențelor sistemului de învățământ actual și mentalitatea păguboasă de care nu se pot debarasa exponenții domeniului respectiv.

Marea majoritate din cei intervievați au vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani (62%), urmați de cei care au 26-35 de ani (20%), 36-45 de ani (12%) și persoanele care depășesc vârsta de 45 de ani (6%) – Graful nr. 3. Aproape 66% dintre respondenți locuiesc la oraș, 34% reprezentând zona rurală.

Întrebați dacă consideră că rezultatele slabe la bacalaureat reflectă realitatea, adică nivelul scăzut de pregătire a elevilor, 82% au răspuns „da” și 18% „nu”. Trebuie să recunoaștem, că tinerii de astăzi sunt influențați să creadă că a învăța și a ști este nu mai e o necesitate și o onoare. Dar acest lucru nu înseamnă că ei sunt mai puțin ambițioși decât generațiile anterioare. Ei sunt demotivați. Trăind într-o lume tabloidizată rău, se uită cu speranță la stat, dar foarte puțini încearcă să se afirme prin puteri proprii. Marea dilemă constă în schimbarea mentalului social. Din păcate, sovietismul și-a lăsat adânc amprenta în societatea românească, mai ales în Basarabia. Nu ne putem compara cu SUA sau Europa Occidentală, unde găndirea socială și-a atins demult maturitatea. Chiar dacă mediul educațional a devenit unul profund digitalizat, dascălul rămâne a fi actorul principal în procesul de predare/învățare. Însă sarcina lui este mai grea ca niciodată: trebuie să aducă argumente împotriva tuturor și să îi facă pe copii să creadă în el. Este ceva rarisim, fiindcă cei mai consacrați abandonează țara, pentru a lucra în condiții decente și pentru un salariu mai atractiv.

Cine se face vinovat de rezultatele slabe de la BAC? Aceasta a fost a doua întrebare inclusă în chestionar. Răspunsul, în opinia noastră, este unul alarmant (Graful nr. 4). Cei mai mulți (aprox. 51%) sunt de părere că de vină este societatea în ansamblu, 26% au afirmat că elevii sunt principalii vinovați pentru notele atât de joase la BAC. Ministerul Educației este învinuit de 16% din respondenți, iar profesorilor le-ar reveni cea mai mică parte din vină (7%).

Ultimii ani par să fie cei mai proști în învățământul liceal din RM, dacă e să judecăm după notele de la bacalaureat. Pentru foarte mulți, sesiunea a fost o misiune imposibilă. Aproape jumătate din absolvenți nu au reușit să ia note de trecere. Cauzele pot fi diverse: fie subiectele au fost prea dificile, fie liceenii nu au putut copia sau da mită. Aceasta este realitatea învățământului din RM. Din eșecul înregistrat ar trebui să învețe toată lumea, fiindcă de vină suntem toți: miniștri, profesori, elevi, părinți.

Educația a intrat în colaps și din cauza corupției, fonemen generalizat în RM, răspândit aidoma unei tumori canceroase în toate structurile societale. Factorii sociali și economici care generează acte de corupție sunt bine cunoscuți: sănătatea economică precară a statului, șomajul, administrarea proastă a bugetului de stat, demoralizare prin salarii mizere, clientelismul între manageri și subordonați, favoritismul ș.a. Cei implicați în domeniul educației, într-o formă sau alta, opinează că actele de corupție în sfera respectivă sunt produsul unui cerc vicios format din părinți (32%), interesați să plătească pentru cunoștiințele copiilor lor, oferind plată sub formă de cadouri pompoase și „mici atenții”; directori și profesori (19%), simpatizați ai acțiunilor de strângere de fonduri în mod ilegal pentru achizionare de bunuri sau alte scopuri dubioase și mai ales simpatizanți ai meditațiilor; Ministerul Educației (17%), care tratează misiunea dascălului cu o anumită doză de superficialitate; elevi (7%), care deseori, fără știrea părinților, preferă să cumpere subiectele de examen sau răspunsurile cu ceva timp înaintea acestuia, pentru a-şi asigura o notă bună (Graful nr. 5).

Corupția în învățământ are efecte distrugătoare, afectându-i direct pe copii. Urmând exemplul părinților și al profesorilor lor, aceștia se obișnuesc cu fenomenul în cauză și îl percep ca o normalitate. Comparativ cu statele occidentale, în țările post-comuniste corupția a prins rădăcini încât a devenit un cadru existențial. Sistemele comuniste au fost fondate pe corupție. Epidemia sistemică într-o țară unde cleptocrația și clientelismul reprezintă normă este greu de combătut. Este nevoie de un proiect amplu prin care tineretul să devină promotorii și nu spectatorii luptei împotriva corupției. Fără o abordare a unui nou mod de a gândi, lupta anticorupție nu diferă prea mult de lupta cu morile de vânt.

Revenind la „mafia” meditațiilor și mentalitatea, cultivată parțial și în școli, 46% dintre respondenți au menționat că examenele de BAC în RM sunt foarte grele și necesită neapărată nevoie de a lua meditații, ba chiar se întâmplă că și profesorii au dificultăți în corectarea subiectelor. 43% sunt de părere că BAC-ul este de dificultate medie, dar oricum e nevoie de un sprijin oricât de minor din partea unui profesor și doar 11% au încredere în forțele proprii și califică examenele drept ușoare.

Intervievații s-au pronunțat și asupra (i)relevanței sistemului de învățământ. Așadar, 59% spun că este un sistem acceptabil, dar cu foarte multe carențe; 32% cred că sistemul este irelevant și departe de standardele educaționale internaționale și doar 9% sunt mulțumiți de situația actuală din școli.

Un alt subiect dezbătut în rândul populației ține de măsurile de precauție privind tentativele de fraudare a examenelor. 54% din tineri salută supravegherea video în timpul desfășurării probelor, ca mijloc de excludere a trișării; 25% critică inițiativa, afirmând că este stresantă pentru candidați, iar 21% au o părere neutră față de implementarea acestei strategii.

Respondenții au venit și cu o serie de idei pentru actualii reprezentanți ai Ministerului Educației. Am spicuit din răspunsurile pe care le-au oferit domniile lor la întrebarea „Care ar fi primul lucru pe care l-ați face dacă ați fi ministru al Educației?” Iată cele mai interesante propuneri:

  • recrutarea unei echipe de specialiști, oameni integri, cu o experiență notabilă în instituțiile preuniversitare și cele universitare;
  • simplificarea tuturor programelor de studii și deplasarea accentelor pe abilitățile practice;
  • facilitarea interconexiunii departamentelor din sistemul de învățământ cu sectorul privat, prin stabilirea unor obiective clare în beneficiul ambelor părți (afectarea la stagii de practică, organizare de training-uri, angajarea în câmpul muncii, ș.a.);
  • includerea examenelor de admitere în universități;
  • reducerea semnificativă a birocrației, fenomen sufocant și îngrăditor al libertăţii de predare și de cercetare;
  • majorarea numărului de ore de limbă și literatură română în școlile cu predare în limba rusă;
  • îmbunătățirea calității predăriiși învățării în școlile rurale;
  • implementarea de noi metode de predare, atractive, interactive și motivante, fiindcă procesul de școlarizare rămâne a fi saturat de metodologii de tip sovietic;
  • investigarea celor mai grave acte de corupție, concedierea și tragerea la răspundere a tuturor angajaților corupți din domeniul educației, ș.a.

 

Dat fiind că unele propuneri țin de metodologia predării, vom analiza în continuare opiniile elevilor și profesorilor privind eventualitatea desfășurării bacalaureatului ca în perioada României Mari, când era în vigoare legea Angelescu. 15% dintre respondenți au spus un „da” hotărât pentru aplicarea procedurii de atunci, considerând că astfel se va reveni la cea mai obiectivă evaluare; 23% au zis un „nu” categoric, fie că sunt antiunioniști, fie că o astfel de evaluare li se pare prea dură și extrem de stresantă. Cei mai mulți (62%) sunt între „da” și „nu” (Graful nr. 6). Aceștia ar saluta o asemenea derulare a examenelor, însă împărtășesc ideea că dacă se aplică în RM, atunci riscăm să avem o rată promovabilitate egală cu zero. Metodologia în fond este salutabilă, dar trebuie adaptată cerințelor de moment și publicului de astăzi. Evaluarea trebuie să fie complexă, interdisciplinară, mixtă și, bineînțeles, să excludă orice fraudare.

Educația este unul dintre domeniile-cheie în care un stat civilizat investește pentru a asigura dezvoltarea durabilă a societății. O guvernare care investește în mod inteligent în educație și formare profesională va prospera și în plan economic, și în materie de cercetare și promovare a culturii, și în ceea ce privește justiția și coeziunea socială. Din nefericire, în RM, după 8 ani de guvernare comunistă, urmați de câțiva ani de guvernare „pro-europeană”, domeniul educației încă mai traversează o profundă criză sistemică. O țară fără educație este o țară fără viitor.

RM merge într-o direcție greșită. Molima trecutului a distrus valorile naționale. A venit timpul ca Școala să-și revendice statutul de fortăreață a românismului. Dacă nu se vor face schimbări substanțiale, prin instituirea unui sistem educațional și cultural românesc unic, se va ajunge la stadiul de analfabetism, care nu doar că este distrugător, ci implică și costuri enorme pentru societate, contribuind și mai mult la pauperizarea populației. Nu am putut să nu întrebăm cele 400 de persoane incluse în eșantion în ce măsură salută crearea unui spațiu educațional românesc unic, posibil doar în urma reunificării RM cu România. 67% din cei chestionați văd în acest lucru unica salvare pentru a pune capăt dezmățului total din RM, 17% sunt categoric împotrivă, iar 16%, din varii motive, nu și-au dat cu părerea (Graful nr. 7).

Tinerii își doresc schimbarea la față a sistemului educațional și a culturii, prin Unirea cu Țara, care, așa cum afirma Alexandru Ioan Cuza, este singura stare politică ce poate să asigure viitorul nostru şi să ne permită a da ţării organizarea ce o aşteaptă de atât de mult timp.

În final, enumerăm câteva acțiuni care, în opinia noastră, ar readuce în albia normalității situația șubredă din educație și ar pune pe roate un sistem educațional unic pentru ambele maluri ale Prutului:

  • promovarea cu ardoare a limbii române, istoriei românilor și culturii românești pentru a extirpa confuzia identitară care bântuie în societate și are rădăcini istorice, fiind implantul unei ideologii sovietice criminale de deznaționalizare a românilor din Basarabia;
  • românizarea spațiului cultural pe toate dimensiunile: TV, cinematografie, biblioteconomie etc.; introducerea cotei minime de emisiuni în limba oficială, română, în proporție de 80% din spațiul de emisie;
  • susținerea bibliotecilor, prin îmbogățirea fondului de carte în limba română, care încă rămâne a fi devansat de literatura în limba rusă, și crearea unor biblioteci noi eminamente românești;
  • crearea de programe speciale de învățare a limbii române pentru alolingvi, aidoma metodologiilor de învățare a limbilor străine;
  • unificarea procedurii de organizare și susținere a examenelor de bacalaureat;
  • stoparea procesului dezastruos de optimizare a școlilor și implementarea modelului estonian, care prevede deplasarea profesorului dintr-o localitate în alta în funcție de necesitate, și nu deplasarea elevilor dintr-o școală în alta, care nu au făcut decât să ațâțe spiritele și să diminueze numărul copiilor, și așa infim din cauza golului demografic; plus la aceasta mobilitatea profesorului implică mai puține cheltuieli și riscuri decât deplasarea elevilor.
  • încurajarea învățării pe tot parcursul vieții, care este primordială pentru creșterea economică și ocuparea forței de muncă, permițând cetățenilor să se implice activ în varii proiecte sociale;
  • modernizarea procesului de învățământ cu ajutorul noilor tehnologii și atragerea investițiilor în infrastructura educațională;
  • implementarea educației incluzive, punând astfel capăt sistemului segregaţionist de educaţie cu şcoli de masă, şcoli auxiliare și speciale;
  • promovarea dialogului intercultural, realizarea de parteneriale bilaterale pentru schimbul de bune practici cu instituții din țară și de peste hotare;
  • cultivarea gustului pentru lectură,stimularea acesteia prin diverse modalităţi: lectura în familie, discuţiile asupra cărţilor citite, activități culturale cu participarea scriitorilor, expoziții, lansări, dotarea bibliotecii personale cu cărţi de calitate din diferite domenii,; implicarea părinților în acest proces.

 

Concluzii

Republica Moldova rămâne un stat captiv din toate punctele de vedere, inclusiv sub aspect educațional.

Modelul finlandez ar fi unul edenic pentru întreg spațiul românesc. Însă trebuie să recunoaștem, că mentalul social în RM este unul de sorginte sovietică. Finlandezii şi-au dat seama la timp că o societate înfloritoare necesită competenţe şi excelență lucrativă, motiv pentru care s-au orientat în primul rând spre sistemul de educaţie.

E nevoie de valorizarea şi formarea profesorilor, de un învăţământ vocaţional foarte bine pus la punct, cu servicii de consiliere și învăţământ egalitar. Educația ar trebuie descentralizată, astfel încât dascălii să aibă libertatea de a-și alege singuri manualele și a participa la deciziile referitoare la oferta educaţională a şcolii.

Examenele de BAC ridică mari polemici în rândul experților. Tensiunea în jurul acestor examene este prea mare, miza este excesivă, ar trebui reorganizat pentru ca tensiunea să mai scadă şi efortul de asimilare a cunoștințelor să fie mai bine distribuit în cursul anilor de studii. Sălile sunt ultra-echipate în ziua examenului, atestăm o suprasaturație de high-tech, în schimb o bună parte din orele de curs sunt plicticoase pentru elevi. Ar fi cazul să suprasaturăm cu high-tech mai întâi procesul de predare/învățare, prin crearea de bloguri și softuri educaționale, de manuale numerice, utilizarea TIC în cadrul lecțiilor, și prin diversificarea metodologiei și racordarea la noile tendințe în învățământ.

Spațiul educațional românesc unic ar trebui să vină cu o altfel de educaţie, care să-i pregătească pe tineri pentru viaţa profesională. Sistemul educațional necesită regândit și reconfigurat, prin anularea sălii de curs tradiționale și adoptarea unui învățământ colaborativ.

Finalmente, profesia de cadru didactic trebuie să fie una onorabilă. Dascălii sunt cei care-i motivează pe elevi să înveţe pe parcursul întregii vieți. În RM, comparativ cu statele europene, meseria de dascăl este una nu tocmai ușoară și nu este valorizată, cel puţin judecând după salariile din sistem.

Prosperarea Școlii și culturii românești pe teritoriul RM sunt posibile doar prin Unirea cu Patria-Mamă – România.

 

Surse consultate

  1. AGEPRES, Agenția Națională de Presă, http://www.agerpres.ro/externe/2012/10/11/finlanda-numarul-unu-in-educatie-in-europa-12-40-13
  2. Bordei, Sanda. Sistemul de învățământ finlandez – studiile liceale (2010), postat pe site-ul Fundației „Dinu Patriciu”, http://www.fundatiadinupatriciu.ro/ro/media_room/stiri/368
  3. Department for Education, GOV.UK, https://www.gov.uk/government/organisations/department-for-education
  4. Eliade, Mircea. Romanul adolescentului miop. București: Editura Cartex, 2002.
  5. Enciclopedia Treccani, http://www.treccani.it
  6. Info Germania, http://www.info-germania.com
  7. Legea nr. 77/1929 pentru modificare câtorva dispoziţiuni ale art. 21 din legea învăţământului secundar referitoare la examenul de bacalaureat, disponibilă pe site-ul http://lege5.ro
  8. Margarit, Adrian. De ce este Finlanda un model planetar de educaţie (2012), publicat în „Income Magazine”, http://incomemagazine.ro/articole/de-ce-este-finlanda-un-model-planetar-de-educatie
  9. Ministère de l’Education nationale, de l’Enseignement supérieur et de la Recherche de France, http://www.education.gouv.fr
  10. Ministerio de Educación, Cultura y Deporte de España, http://www.mecd.gob.es
  11. Ministerul Educației al Republicii Moldova, http://www.edu.gov.md
  12. Pogor, Eugenia. Cum susţineau Bacalaureatul liceenii basarabeni în România Mare, http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cum-sus-ineau-bacalaureatul-liceenii-basarabeni-n-rom-nia-mare
  13. Robert, Le Petit, Dictionnaire alphabétique et analogique de la langue française (sous la dir. de J. Rey-Debove et A. Rey). Paris : Ed. Petit Robert, 2005.
  14. The Finland Phenomenon (2011), film documentar semnat de Dr. Tony Wagner, https://www.youtube.com/watch?v=lGfeU9s46p8

Articol publicat în „Acta Didactica”. Chișinău: ULIM, 2016, pp. 221-243.