Ana Guțu – Președintele Unirii dezunirii noastre

Animozitățile din viața socio-politică românească de pe malul stâng al Prutului, care au degenerat în colaps cvasitotal, își lasă amprenta și asupra stării națiunii în ansamblu, și a psihologiei românului din Basarabia. Bietul moldovean s-a transformat într-un hoinar aflat într-o debusolare continuă, cauzată de blestemul dezunirii, dezbinare, ură care a dus până la rătăcirea de neam și trădare.

DODONizați, GHIMPizați, PASivi, înfometați și înrăiți ca LUPU, etc. o bună parte din cetățenii așa-zisului stat Republica Moldova se lasă măguliți și mințiți de bună voie. Politicienii au adoptat și ei strategia moldovenească de a privi mai mult în curtea vecinului. Suferind de o invidie în stare de metastază, mereu cu priviri chiorâșe, aceștia nu se pot împăca cu gândul că bostanii altuia sunt mai dolofani decât ai lor și bat neîncetat metanii să moara capra vecinului.

Românii adevărați, cu mintea lucidă, simpatizanți ai Partidului unionist Dreapta, dornici de a respira altfel și a deveni un popor împlinit, prosper și fericit, își dau bine seama că destinul acestui pământ românesc, pe nume Republica Moldova, este în mâinile lor, iar unica cale de asigurare a unui trai decent pentru toți cetățenii, indiferent de etnie, este revenirea Acasă, la sânul Țării-Mamă, România.

Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova avem un candidat unionist, pentru care reunificarea celor două state românești a devenit credo-ul său existențial. Acest candidat este Ana Guțu, care va asigura pacea și unitatea în familia românilor de pretutindeni.

ReUnirea RM cu România a început încă în anii 90 ai secolului trecut, nu prin conducătorii de atunci, care și astăzi continuă să respire cu un plămân rusește și cu altul românește, ci prin profesori ca Ana Guțu, care a format zeci de generații de tineri în spiritul românismului și adevărului științific. ReUnirea a continuat și în 2013, când deputatul Ana Guțu a făcut dreptate limbii române și a dobândit prin lege dreptul de a ne declara și autoidentifica români în actele de stare civilă.

ReUnirea a continuat și în plan internațional, îndeosebi în perioada în care Ana Guțu a reprezentat RM la APCE, fiind primul și unicul politician care a s-a pronunțat asupra necesității de internaționalizare a ideii unirii.

Ana Guțu a fost întotdeauna de partea cetățeanului și nu a făcut averi pe seama lui. Este Omul cuvântului, corectitudinii, onestității și responsabilității, fapt ce o face să fie atacată de cei lași, slabi și neputincioși. Este unicul candidat ce nu are trecut comunist și KGB-ist și nici teamă de DNA. Are gândire și atitudine de Om al Cetății.

La 30 octombrie, ziua în care vom merge la urne, avem obligațiunea morală și civică de a vota Profesorul Ana Guțu, pentru ca intelectul să domnească asupra obscurității și corupției.

Să nu lăsăm hidra pseudo-democratică să ne îndulcească cu promisiuni goale și cu pomeni electorale, ci să fim uniți cu toții și să ne păzim Țara, așa cum au făcut-o Ștefan cel Mare, Alexandru Ioan Cuza, Doina și Ion Aldea-Teodorovici, Grigore Vieru. S-o păzim așa cum o păzește cu sfințenie Profesorul Ana Guțu.

Ori mergem în România Mare cu Ana Guțu, ori ne înecăm în mlaștina mizeriei, îngâmfați că avem stat „independent” și „suveran”, stat care de fapt a colapsat. Fie alegem inteligența, profesionalismul și gândirea limpede, fie continuăm să ne complacem în prostie și indiferență crasă. Decizia aparține fiecăruia dintre noi!

Doar un candidat care a făcut dreptate limbii române, care promovează unionismul, în mod deschis și absolut dezinteresat, pe toate meridianele globului, merită să fie ales.

În calitate de Elev al distinsei profesoare mă simt onorat și declar cu demnitate că sunt purtătorul titlului onorific de discipol al Anei Guțu.

Ana Guțu este Preşedintele Unirii, iar un Președinte al Unirii este un Preşedinte ales de însuşi Dumnezeu!

Sunt sigur, că grație Președintei Partidului unionist „Dreapta” malurile Prutului vor înceta să mai fie „apă în ștreang” și vor deveni apă românească dătătoare de viață și libertate.

You may also like...