În timp ce unele școli din provincie, îndeosebi cele din zonele rurale, pustiesc de la an la an, soarta lor fiind evidentă, cele din capitală înregistrează număr record de elevi înscriși în cl. I (peste 40), un deficit de spațiu și de cadre didactice. Explicația? Deșertul demografic se face simțit, iar populația rămasă migrează în capitală.
Se desfășoară o campanie de promovare a carierei didactice. Campanie care scoate în evidență frumosul. Pentru că profesoratul este o meserie frumoasă. Eu, însă, în tot acest frumos, încerc să mă pun în pielea tinerilor care în septembrie vor păși pe tărâm pedagogic și mă întreb cât timp ar putea să dureze motivația și entuziasmul acestora, indiferent de sprijinul financiar care li se oferă. Acești tineri sunt aruncați direct în ocean și, în mare parte, lăsați să înoate singuri.
Să vii într-o clasă cu 40-43 de copii și să încerci să te adaptezi nevoilor fiecăruia, fără nicio experiență în spate, este practic imposibil. Mai ales că, pe băncile universității nimeni nu te învață cum să gestionezi o clasă.
Să fii bun, să ai idei și să vrei să aduci schimbări în sistem, dar să fii repartizat într-un sat, să accepți să mergi acolo, să-ți construiești o casă, să-ți fondezi o familie, fiind conștient că în câțiva ani acea școală se va transforma în ruine, e ca și cum ți-ai tăia singur craca de sub picioare. Efectiv nu ai teren de creștere.
Clasele prea aglomerate din capitală fac ca un profesor debutant (și nu doar!) să eșueze în actul de predare și să ajungă la ardere profesională în primii ani de activitate. În clasele mici, profesorul se apropie de elevi și îi este mai ușor să identifice problemele fiecăruia și eventualele dificultăți de învățare. În ambele cazuri există câte un DAR dureros pe care nu avem cum să-l ascundem și despre care e nevoie să vorbim. În ambele cazuri, novicele va avea un șoc al realității.
Debutul în carieră este o etapă crucială în dezvoltarea profesională a unui tânăr specialist, iar primul an de muncă în învățământ, în condițiile actuale, este un an de „supraviețuire”. Două scenarii sunt posibile: 1) motivaţia cadrului didactic începător poate căpăta fluctuaţii în sens negativ, determinând retragerea în carapace, reţinere şi dezinteres și 2) paradoxal, dar aşteptările iniţiale pot fi confirmate, creând motivaţia necesară mobilizării profesionale. Totul depinde de cât de eficient și calitativ este realizată integrarea etapizată a profesorului debutant în cultura instituției de învățământ și în sistemul educațional în general. Asta în cazul în care această acțiune figurează pe lista preocupărilor instituțiilor vizate. În pofida tuturor încercărilor de a revitaliza lucrurile, riscul stagnării și chiar a declinului este mare.