5 spre 6 iulie 1949, noaptea în care Basarabia a cunoscut infernul

Organizate într-un mod diabolic de Biroul politic (Политбюро) al Comitetului Central al Partidului Comunist bolșevic al URSS și structurile NKVD-iste, deportările au constituit una dintre cele mai sinistre și dureroase pagini din istoria românilor basarabeni.

În arhivele istoriei găsim numele a sute de mii de persoane trimise forțat în Siberiile de gheaţă, un teritoriu al nedreptăţii, chinului, uitării și morţii. De fapt, nu vom cunoaște niciodată cu exactitate cifra celor care au avut de suferit de pe urma deportărilor staliniste. Istoricii investighează și astăzi cele întâmplate în perioada 28 iunie 1940 – 5 martie 1953, descoperind detalii înspăimântătoare.

Basarabia a trecut prin trei valuri de deportări masive, însă între ele s-au mai produs acțiuni de strămutare a populației românești în colțurile îndepărtate, neprielnice pentru viaţă, ale Uniunii Sovietice.

Primul val a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 (ora 2.30) și a cuprins teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940. Conform unor date incomplete, organele sovietice represive au deportat, până în data de 22 iunie 1941, peste 22000 de basarabeni. Primii au fost afectați membrii și susținătorii Sfatului Țării – oficiali, intelectuali, printre care și preoți, medici care au militat pentru Marea Unire de la 1918.

Drumul spre punctele de destinație dura câteva săptămâni. Oamenii erau transportați în vagoane de tip marfar, în condiții sanitare îngrozitoare, iar mulți dintre ei mureau din lipsă de hrană și apă, cadavrele fiindu-le aruncate în câmp. Nimeni nu avea nicio șansă reală de a scăpa din trenul morții. În cazul încercărilor de evadare, imediat se dădea ordin de împușcare. Capul familiei era izolat de soție și copii și dus în GULAG (din rusă ГУЛаг: Главное управление исправительно-трудовых лагерей – Administrația Generală a Lagărelor de muncă forțată). Ceilalți erau trimiși în Siberia sau Kazahstan.

Al doilea și cel mai mare val de deportări în masă a început în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, odată cu lăsarea întunericului, și a durat până în seara zilei de 7 iulie. Au fost înlăturați cei mai buni gospodari, aşa-zişii chiaburi, țăranii prosperi, marii și micii comercianţi etc. Așa cum s-a întâmplat și în iunie 1941, lista celor care urmau a fi deportați nu a fost respectată întocmai. Documentele de arhivă demonstrează în mod concludent că, de această dată, vestea despre planificarea deportărilor, cunoscută ca operațiunea „IUG” (din rusă юг „Sud”), s-a strecurat in interiorul provinciei cu săptămâni înainte, prin informațiile oferite de anumiți reprezentanți ai puterii care și-au înștiințat rudele vizate în acest sens. Autoritățile au ținut în secret data desfășurării operațiunii.

În cartea sa Basarabia în primii ani de ocupație sovietică, 1944-1950 (Cluj Napoca, Editura Dacia, 1995), Mihai Gribincea menționează următoarele: „Din totalul de 12860 de familii incluse inițial în liste, n-au fost ridicate 1567 familii, iar acest lucru s-a întâmplat din cauze diferite: 274 familii intraseră între timp în colhoz; 240 – au prezentat, chiar în timpul operațiunii de strămutare, dovezi documentare care atestau că unii membri ai familiei făceau armata; 35 familii aveau ordine și medalii sovietice; 508 – își schimbaseră domiciliul, iar 105 familii reușiseră să se ascundă”. Istoricul Anton Moraru, la rândul său, descrie foarte modul în care acționau securiştii: „Arestările s-au făcut noaptea cu forţele soldaţilor veniţi în sate cu maşinile. Unii cetăţeni care au încercat să scape cu fuga, au fost împuşcaţi. Gospodarii arestaţi, împreună cu familiile lor, cu copii, cu bătrâni, fără a li se permite să ia rezerve cu ei, au fost urcaţi cu forţa în vagoane pentru vite şi duşi în Siberia. Toate bunurile – casele, utilajul ţăranilor deportaţi – au fost transmise colhozurilor, iar o parte din ele au fost furate, vândute de către organele financiare ale raioanelor respective. Multe dintre aceste edificii au fost oferite ofiţerilor care erau aici în NKVD, nomenclaturii, etc. Mulţi dintre gospodarii deportaţi nu au mai revenit în patrie, au fost împuşcaţi pe drum, au murit de foame, de boli, de durere sufletească, de muncă peste puterile lor în numele construcţiei «viitorului luminos al întregii omeniri».”

Al doilea val este considerat cel mai crud, iar 5 spre 6 iulie – noaptea în care Basarabia a cunoscut infernul. Acest val, concretizează Octavian Țîcu într-un interviu pentru DW, „a vizat elementul țărănesc, 60% din populația care a suferit au fost țărani înstăriți, care aveau anumite proprietăți și care în ochii autorităților sovietice constituiau un impediment pentru colectivizarea decisivă a satului basarabean, dar și înfrângerea acelei rezistențe împotriva sovietizării. În afară de aceștia au fost deportați așa numiții colaboraționiști ai regimului germano-român, foști polițiști, jandarmi, dar, din cercetările noastre, am găsit că și cei care au făcut serviciul militar în armata română”. Potrivit aceleași surse, „greul deportărilor a fost dus de femeia basarabeană, care, pe de o parte, a fost o victimă colaterală a acestui proces de „înlăturare a dușmanilor poporului” și a țărănimii, iar, pe de altă parte, femeia a fost acel „argint viu” care a dus la supraviețuirea identității românești, basarabene, în acea perioadă”.

Datelor oficiale ne arată că, pe 6 iulie 1949, 11.293 de familii, alias peste 35000 de persoane, au fost deportate în Siberia. În realitate, numărul victimelor represiunilor politice staliniste a fost mult mai mare. La realizarea operaţiunii au participat 4.496 de persoane din grupurile operative (dintre care 484 din RSSM şi 4012 trimise din alte republici unionale), 13774 de soldaţi şi ofiţeri ai Ministerului Securităţii de Stat al RSSM, 24705 activişti sovietici şi de partid. În total, 42975 de executori. Pâna azi nu cunoaștem numele acestor călăi.

Al treilea val de deportări a populației basarabene, numit conspirativ operația „SEVER” (din rusă „Nord”) a avut loc în noaptea de 31 martie spre 1 aprilie 1951 și a vizat în special membrii Organizației Martorii lui Iehova și familiile acestora, considerate un pericol potențial la adresa regimului comunist. Acțiunea a început la ora 4 dimineața și s-a încheiat la ora 8 seara, în aceeași zi. Peste 700 de familii, respectiv peste 2500 de persoane au fost arestate și deportate în Siberia (regiunea Kurgan).

Cu riscul de a fi bombardat cu critici ce ar putea veni din mai multe direcții, voi îndrăzni să spun că deportările românilor din R. Moldova continuă și astăzi, sub alte forme și la alt nivel, dar sunt la fel de dureroase și distrugătoare ca pe vremea regimului totalitar. Și astăzi, oricine se declară unionist în mod deschis este considerat „dușman al poporului”. Vaccinul de nimicire a intelectualității, a dragostei de neam și limbă este injectat în fiecare cetățean, atât de la tribuna Parlamentului și a Guvernului cât și prin intermediul unor instituții mass-media. Suntem în sec. XXI, aparent trăim într-o țară care pretinde a fi liberă și democrată, însă prea dese sunt cazurile în care persoane integre sunt forțate să renunțe la o funcție care nu are treabă cu politicul sau nu sunt acceptate pentru anumite posturi din cauza viziunilor politice pe care le împărtășesc. Și nu e cazul unor persoane care sunt membri de partid! E cazul unor oameni simpli, dar cu scaun la cap, care sunt urmăriți pe rețele sociale pentru că deranjează prin cuvântul și verticalitatea lor. E cazul unor organizații mici, unde totul trebuie să fie așa cum vrea șeful și sunt promovați doar cei pe care el, Măria sa Șeful, îi agreează. Și asta se întâmplă în condițiile în care există politici de egalitate de gen, transparentizare, coduri deontologice, acțiuni de non-discriminare ș.a. Dacă cei care nu urmează turma sunt automat categorisiți drept „elemente anti-” oare nu sunt deportați? Aceștia fie părăsesc benevol jobul, echipa, țara, fie sunt forțați să-și ia tălpășița. Motive „pertinente” și „credibile” se găsesc oricând. Astăzi, deportarea se înfăptuiește prin amenințări fățișe sau secrete, inclusiv în spațiul online, prin invidie nemărginită, prin dosare fabricate, prin denunțări și trădări, prin așa-zisa nepromovare a unor concursuri de angajare, prin supradoza de bețe-n roate puse competenților de cei mai puțin competenți, prin ura unora pentru ceea ce ești.