Nouă, oamenilor, ne place să credem că suntem nemuritori și atotputernici. Ne irosim viața pentru lucruri efemere, lipsite de importanță, ca și cum am avea zile berechet. Ne petrecem cea mai mare parte a timpului în goana după nimicuri, în dispute fără sens, în războaie și într-un teatru al absurdului pe care tot noi îl generăm și de pe scena căruia nu vrem să coborâm. Ne tratăm unii pe alții ca pe o marfă. Dacă ar fi posibil, probabil am scoate și anii la vânzare. Am uitam să mai fim oameni. Nici măcar animale nu ne mai putem numi. Mulți uităm că avem sau am avut cândva părinți, bunici, frați…