172 de ani de la apariția Imnului național al tuturor românilor

Cu 172 de ani în urmă, la 21 iunie 1848, poemul patriotic Un răsunet, scris de Andrei Mureșanu (1816-1863), vedea lumina tiparului în Foaie pentru minte, inimă și literatură (nr. 25), o revistă românească cu caracter cultural, supliment al Gazetei de Transilvania, care a salutat cu mult entuziasm Revoluția pașoptistă, jucând un rol primordial în dezvoltarea conştiinţei naţionale şi în pregătirea unităţii culturale şi politice a tuturor românilor.

Nimeni nu bănuia la acea vreme că poemul avea să devină Imnul de Stat al României și, pentru o scurtă perioadă, imnul național al Republicii Moldova (1991-1994). De altfel, versurile lui Mureșanu au trecut cenzura și au fost publicate dintr-o greșeală a abatelui catolic Kovács Antal. După apariţie, acesta a recunoscut că nu a citit textul, crezând că este unul de dragoste, altminteri nu ar fi permis niciodată publicarea acestuia.

Un răsunet a devenit simbol al luptei de eliberare și un îndemn puternic la trezirea conștiinței naționale, răspândindu-se foarte repede mai întâi în Transilvania, apoi în celelalte provincii românești. Publicistul și scriitorul Iosif Vulcan (1841-1907) l-a definit drept „testamentul sfânt al apostolilor noştri şi evanghelia naţională scrisă cu litere de aur”.

Poemul a fost interpretat, prima oară, de Gheorghe Ucenescu (1830-1896), un tânăr cântăreţ și dascăl braşovean, în curtea unui paroh, pe o melodie de Anton Pann (n. între 1796-1798 – d. 1854). Însă prima intonare, într-un cadru oficial, potrivit documentelor vremii, a avut loc în data 29 iulie 1848, în cadrul unei manifestări organizate în Grădina Publică din Râmnicu Vâlcea, în prezent Parcul Zăvoi, la iniţiativa domnitorului Ştirbei Vodă. Iată de ce, în fiecare an, pe 29 iulie, este marcată Ziua imnului național al României.

Puțini cunosc că prima înregistrare a melodiei s-a făcut pe disc de vinilin, în 1900, în Statele Unite, în interpretarea solistului Alexandru Pascu. Zece ani mai târziu, fanfara Batalionului 2 Pionieri din București, reunită cu fanfara Regimentului „Ștefan cel Mare” din Iași, au realizat cea dintâi înregistrare instrumentală. În același an, corul „Ion Vidu” din Lugoj a înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală.

Din 1848 și până în prezent, Deșteaptă-te, române! este un cântec foarte drag românilor datorită conținutului său profund patriotic și dorului de libertate pe care îl poartă în el. A însuflețit numeroasele adunări ale militanților pașoptiști, a fost intonat în momentele cruciale din istoria poporului român: în timpul Războiului de Independență (1877-1878), în Primul Război Mondial și la Marea Unire din 1918. A fost cântat și în al Doilea Război Mondial, dar mai ales după lovitura de stat de la 23 august 1944 (acțiunea prin care regele Mihai I a decis demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, prim-ministrul României și „Conducătorul Statului”, România detaşându-se de alianţa cu Germania lui Hitler și alăturându-se Aliaţilor), fiind emis pe toate spațiile radio.

Odată cu instaurarea dictaturii comuniste, la 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a fost forţat să abdice, Deşteaptă-te, române! şi alte cântece patriotice, precum Pe-al nostru steag e scris Unire, au fost interzise, intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu ani grei de pușcărie.

Revoluția Română din 1989, care s-a soldat cu prăbușirea regimului ceaușist, a readus Răsunetul pe străzi. Astfel, instituirea sa ca imn național, la 24 ianuarie 1990, a venit de la sine, impunându-se într-un mod generalizat ca un element definitoriu al statului român, alături de tricolor.

Astăzi, în inimile tuturor celor care simt românește, răsună Deșteaptă-te, române! Iar plecăciunile și gândurile se îndreaptă spre Andrei Mureșanu, „preotul deșteptării noastre, semnelor vremii profet”, așa cum l-a caracterizat Marele Poet Mihai Eminescu.

Imnul tuturor românilor, în interpretarea formației „Brio Sonores”: